imnografie

Sf.Nicodim Aghioritul: Canon la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

19 Noiembrie 2018 / Teologie

Sf. Nicodim Aghioritul

Canonul al 3-lea la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului[1],

al căruia acrostih:

Cânt a treia cântare Fecioarei. A lui Nicodim.

Glasul al 3-lea

 

Cântarea 1
Irmosul:

Deschizându-mi gura a treia oară, Stăpână, să-mi atrag harul tău, potrivit cu ceea ce este scris, care să-mi lumineze, din Cele nepătrunse ale Templului, întunericul minții și să-mi curățească inima, ca să te laud pe tine cu vrednicie.

Pământul care la început era nevăzut, Născătoare de Dumnezeu, tu ești. Căci ascunsă fiind în Templu ai fost nevăzută și, acoperită fiind de harurile Duhului ca de niște ape, te-ai făcut nevăzută, Marie, de orice minte.

Asemenea lunii te-ai făcut, stând în Templu ca într-un cer, Născătoare de Dumnezeu, primind cu strălucirea lumină de la soarele cel neapus și împărțind-o lumii. Mare este slava ta, Doamnă atotbinecuvântată.

A Născătoarei…

A ieșit din pământ izvor udând toată fața pământului, Fecioară Maică. Tu ești izvorul care răcorești întregul neam omenesc din Biserica Dumnezeiască a Domnului. Mărturisim, Fecioară, nesfârșitele tale haruri.

 

Cântarea a 3-a
Irmosul:

Sprijin și ajutor oamenilor, prin Intrarea ta în Biserică, tu te-ai închipuit a fi, ceea ce ai fost dată ajutor strămoșului.

Pe tine, văzându-te mai înainte Zaharia Maică Preacurată a lui Dumnezeu, te-a învrednicit de Cele nepătrunse ale Templului, convingându-i, Fecioară, și pe alții să se învoiască cu lucrul.

„Eu sunt via cea roditoare” a harului dumnezeiesc, a zis despre tine un înțelept, Mireasa lui Dumnezeu, căci prin intrarea ta în Biserică ai odrăslit harul.

A Născătoarei…

Acum îmi izvorăști unda harurilor tale mie, celui ce cânt, Preacurată, dumnezeiasca ta intrare și-mi dăruiești desăvârșită iertare de greșale.

 

Cântarea a 4-a
Irmosul:

Te-ai arătat înlăuntrul Templului, Curată, precum Noe în arcă, mântuind toată lumea din stricăciune și din potop, Mireasa lui Dumnezeu, și ca o porumbiță purtând ramura de măslin, ai dăruit tuturor mântuitoarea liniște.

Mana Israelului celui de mai înainte, hrana cea din cer dulce ca mierea și felurită la gust, a preînchipuit limpede pânea cea cerească pe care ai primit-o prin înger, Fecioară, a cărei substanță nimeni nu a cunoscut-o vreodată.   

Nouă Esteră te-ai arătat, Preacinstită Născătoare de Dumnezeu, căci intrând în Templu, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu pe diavolul Aman desăvârșit l-ai omorât. Iar pe Israelul cel nou, pe credincioși, Preanevinovată, i-ai mântuit din blestemul morții.

A Născătoarei…

Răscumpărare veșnică a aflat Fiul tău, Curată, intrând în Sfintele Sfintelor ale Templului celui de sus. Așa și tu, Preacurată, intrând în Sfintele Templului celui de jos, cu rugăciunile tale, Ceea ce ești fără de prihană, ai dăruit muritorilor răscumpărare veșnică.

 

Cântarea a 5-a
Irmosul:

Jertfă de împăcare te-ai adus oamenilor, Curată, intrând cu slavă înlăuntrul jertfelnicului Templului, Preanevinovată, și născându-L pe Hristos Dumnezeu, Care S-a făcut împăcare pentru noi cu Dumnezeu Tatăl, Născătoare de Dumnezeu Nenuntită.

Vas al înțelepciunii te-ai arătat, Buno, în Templul Dumnezeului celui Preaînalt. Căci deschizând gura ta, Cu totul fără de prihană, precum spune Înțelepciunea, ai atras oamenilor din cer Înțelepciunea lui Dumnezeu și în curăție ai întrupat-o.

Una este porumbița mea, una este la a ei mamă aleasă, una este curata mea, cântă despre tine Solomon, Mireasa lui Dumnezeu, văzându-te pe tine mai dinainte locuind în Templu și aleasă dintre toți muritorii Ziditorului tău.

A Născătoarei…

Văzându-te pe tine mai dinainte duhovnicește vas al sfințeniei, Moise, a înălțat Sfintele Sfintelor și pentru tine a înfipt în chip meșteșugit întreg cortul Legii, care este preînchipuire a ta, Fecioară, Mireasa lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 6-a
Irmosul:

Ca un măslin roditor fiind sădită în Templul Domnului tău, ai născut lumii pe Hristos, izvorul milei.

Toate ale tale sunt străine, Curată Fecioară, străină este și intrarea ta în Templul Domnului pe care ai săvârșit-o din pruncie.

Brazdă a nemuririi te-ai arătat în Templu care ai odrăslit spicul vieții, Pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu.

A Născătoarei…

Daniil munte te-a văzut oarecând pe tine cea curată, la intrarea ta în Templu, căci din tine s-a tăiat piatră, fără mână.

 

Cântarea a 7-a
Irmosul:

Te-ai sălășluit în Templu ca într-un Rai frumos, chip al celui din Eden, de Dumnezeu fericită, dar nu ai dat pomul morții soțului precum Eva, ci ai dat lumii pomul vieții, Curată.

Ce minte a oamenilor sau a puterilor celor netrupești ar putea spune, cu totul fără prihană Fecioară, tainele și vederile cecle mai presus de fire, de care ai fost învrednicită, Fecioară, sălășluindu-te în Sfintele Tempului, Preacurată.

Alergând spre moarte, Adam, a numit-o pe Eva viață, preînchipuindu-te pe tine, Marie, de Dumnezeu dăruită. Căci tu aveai să dai viață acestuia, Fecioară, prin intrarea ta întru cele ale urmașilor lui.

A Născătoarei…

Vezi, fiică, și ascultă, zicea Zaharia Fecioarei, și uită, Cu totul fără de prihană Fecioară, poporul tău și casa părintelui tău și va pofti Împăratul frumusețea ta.

 

Cântarea a 8-a
Irmosul:

Voi pune curcubeul meu în nor, zice Dumnezeu. Tu ești norul, Fecioară, întru care fiind pus curcubeul Hristos prin intrarea ta în Templu, nu se va mai aduce pe lume potop pierzător de suflete.

Îngerul care se lupta cu Iacov striga: „S-au ivit zorile, lasă-mă”. Tu ești zorile, Născătoare de Dumnezeu, care s-au ivit în Sfintele Sfintelor și ai făcut pe Fiul lui Dumnezeu să Se lase să Se întrupeze.

Nouă Miriam te-ai arătat ieșind din lumea Egiptului împreună cu corul fecioarelor, lovind timpanul și arătând pierzania lui Faraon celui înțelegător.

A Născătoarei…

Un nor acoperea oarecând cortul Mărturiei și acesta se umplea de slavă. Tu ești norul Născătoare de Dumnezeu, care ai acoperit Templul și pe acesta l-ai umplut de slava Domnului, fără de prihană Fecioară.

 

Cântarea a 9-a
Irmosul:

Migdale și frunze a odrăslit toiagul lui Aaron oarecând stând în cortul Mărturiei, dar tu, o, curată, fiind în Templul Domnului, pe Fiul Tatălui celui fără de început ai fost pregătită să-L odrăslești fără de sămânță ca pe o migdală.

David, mâniindu-se oarecând, Abigail în chip foarte înțelept l-a înduplecat să nu-l ucidă pe Nabal și pe cei împreună cu dânsul. Dar tu, Fecioară Marie, Îl îndupleci pentru noi prin curata ta intrare în Templu, pe Domnul cel mâniat.

Fericită ești tu, Fără de prihană Fecioară. Fericit este Templul care te-a primit pe tine. Fericiți sunt și părinții tăi. Fericiți sunt cei ce te laudă pe tine fără de încetare, Buno, și fericiți sunt cei ce se închină sfintei tale icoane.

A Născătoarei…

Pentru Abisalom s-a rugat înțeleapta femeie din Tecoa și a dobândit ceea ce dorea. Dar tu, Buno, fiind în Templul lui Dumnezeu, rugând pe Dumnezeu pentru neamul muritorilor, ai dobândit plinire cererii.

 

 
[1] Traducere de Laura Enache după ediția lui Dimosthenis Kaklamanos, Αγίου Νικοδήμου του Αγιορείτου Κανόνες Οκτώηχοι εις τα Εισόδια της Θεοτόκου. Εισαγωγή -Κριτική Έκδοση, Ιερά Μονή Παντοκράτορος - Άγιον Όρος, 2017, pp. 73-84.

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular