Teologie
Cincizecimea nu este ziua de naștere a Bisericii
Pentru anumite grupuri, sărbătorirea Cincizecimii ca „zi de naștere” a Bisericii, constituie un lucru de la sine înțeles. Este un fapt bine-intenționat, sau poate chiar adevărat într-un anume sens, dar are tendința de a înfățișa Biserica așa cum ea nu este. Sfântul Pavel numește Biserica „stâlpul și temelia adevărului”. Acest tip de concept instituțional, care marchează o anumită zi din anul 33 d.Hr. ca pe o dată a înființării (precum fondarea Romei sau a firmei Coca-Cola), ar face din descrierea Sfântului Pavel un lucru extrem de absurd.
Dimensiunea agapic-personală a timpului
Dimensiunea agapic-personală a timpului
Şi a slujit Iacov pentru Rahila şapte ani şi i s-a părut numai câteva zile,
pentru că o iubea. (Facerea 29:20)
În afara Frumuseții nu există mântuire
În afara Frumuseții nu există mântuire
„Cu adevărat iată ceea ce am văzut că este bine şi frumos:
să mănânce şi să bea şi să trăiască omul bine din tot lucrul cu care se trudeşte sub soare în vremea vieţii dăruite lui de Dumnezeu,
căci aceasta este partea lui”.
(Ecclesiastul 5, 17)
Sf. Macarie Egipteanul: Împărtășirea de har este pe măsura credinței
Pe măsura credinței este și împărtășirea cu harul. Zapisul lui Adam a fost neascultarea
(Cuvântul 37, Colecția I)
Sf. Grigorie Palama: Rugăciunea celui ce vrea să teologhisească
Rugăciune către Sfânta Treime
Sf. Neofit Zăvorâtul: Cuvânt despre Duhul Sfânt, la Sfânta Cincizecime
Al lui Neofit, preotul monah și zăvorâtul, despre Duhul Sfânt, la Sfânta Cincizecime
Un model de mistagogie ecleziologică ortodoxă: Povestirea II, 17 a Sfântului Anastasie Sinaitul
Un model de mistagogie ecleziologică ortodoxă: Povestirea II, 17 a Sfântului Anastasie Sinaitul
Geneza formulării „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele”
Geneza formulării „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele”
Despre „recepţia” de către Biserică a hotărârilor Sinoadelor Ecumenice
Despre „recepţia” de către Biserică a hotărârilor Sinoadelor Ecumenice
De aproape o sută de ani se discută în cercurile bisericeşti cu tot mai multă insistenţă despre sinoadele ecumenice în genere, abordându-se toate problemele care se pun în legătură cu acestea.