Sf. Grigorie Palama: Omilie la Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Sf. Grigorie Palama, Omilia a 37-a
La Întru tot cinstita Adormire a Întru tot Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare și Pururea Fecioarei Maria
Cei care ați venit în acest locaș al Născătoarei de Dumnezeu, veniți, vă rog, să mă ajutați astăzi pe mine, cel ce trudesc la cuvânt și care nu pot să mă înalț la înălțimea și profunzimea minunii. Apoi astfel urcând împreună cu mine la înălțimea sulului, la ceea ce se spune, să ne plecăm asupra tainelor lui Dumnezeu și să auzim cuvintele de prohodire.
«Pe Faraon cel ce se purta în căruţă l-a afundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel cel ce fugea, mergătorul cel pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu».
Sfîrșitul Bizanțului, identificat în vulgata istoriografică cu pătrunderea sultanului Mehmed al II-lea în Constantinopol pe 29 mai 1453, surprinde tabloul unei societăți sfîșiate între opțiuni politico-religioase antagonice. Pentru majoritatea bizantiniștilor din țările est și sud-est europene, între Bizanț și ortodoxie se pune un semn de egalitate, iar cele două noțiuni funcționează în sistem de sinonimie sau într-o notă mai emoțională: Bizanțul este patria ortodoxiei. Or, pe 29 mai 1453, Bizanțul nu mai era ortodox.
Pentru anumite grupuri, sărbătorirea Cincizecimii ca „zi de naștere” a Bisericii, constituie un lucru de la sine înțeles. Este un fapt bine-intenționat, sau poate chiar adevărat într-un anume sens, dar are tendința de a înfățișa Biserica așa cum ea nu este. Sfântul Pavel numește Biserica „stâlpul și temelia adevărului”. Acest tip de concept instituțional, care marchează o anumită zi din anul 33 d.Hr. ca pe o dată a înființării (precum fondarea Romei sau a firmei Coca-Cola), ar face din descrierea Sfântului Pavel un lucru extrem de absurd.