Gânduri teologice legate de Proiectul Bisericii Sfinților Maxim Mărturisitorul și Grigorie Palama din Iași

12 Decembrie 2013 / Noua biserică / Pr. Dragoș Bahrim
  • Simulare interior macheta Biserica
    Simulare interior macheta Biserica
  • Macheta noii Biserici
    Macheta noii Biserici
  • Iași, Biserica Sf. Maxim Mărturisitorul - Sf. Grigorie Palama, 31 decembrie 2015
    Iași, Biserica Sf. Maxim Mărturisitorul - Sf. Grigorie Palama, 31 decembrie 2015

“Ca un centru al unor raze pornite din El”

Pentru Sf. Maxim edificiul bisericesc are o componență binară. E format din naos și ieration (altar), spațiu destinat preoților, locul în care se aduce jertfa sfântă:

Sfânta Biserică a lui Dumnezeu este chip și icoană a întregului cosmos, constând din ființe văzute și nevăzute, având aceeași unitate și distincție ca și el. Ca edificiu, biserica - fiind un singur locaș - se deosebește totuși după forma ei spațialã, împărțindu-se în locul destinat numai preoților și liturghisitorilor, pe care îl numim "ieration" și în cel lăsat pe seama întregului popor credincios, pe care îl numim "naos".  Dar este una după ipostas, neîmpãrțindu-se și ea însăși deodatã cu părțile ei, din pricina deosebirii acestora întreolaltă.”[1]

Cele două componente ale locașului bisericesc sunt singurele pe care le evidențiază Sf. Maxim și par să simplifice mult structura acestuia, structură cunoscută astăzi ca ternară (altar/naos/pronaos), la care se adaugă de multe ori în bisericile moldovenești exonartex, pridvor și altele. Structura bisericii prezentată astfel de Sf. Maxim este însă consecventă viziunii mult mai simple care exista în timpul său, dar e conformă și cu un simbolism mistic pe care el îl susține în special în lucrarea menționată. Vom vedea că simplitatea viziunii maximiene are o susținere teologică extrem de viguroasă. 

Mai întâi el vede unitatea celor două componente ca reflectând unitatea și unicitatea lui Dumnezeu și lucrarea Acestuia cu privire la oameni:

Sfânta Biserică este […] chip și icoană a lui Dumnezeu, ca una ce are aceeași lucrare ca El, prin imitare și închipuire[2].

Toate se adună în El și spre El ca într-un centru. Cele diferite și distincte în cel Simplu și necompus, cele multiple în Unul:

Acesta le închide toate în Sine prin unica putere simplă și nesfârșit de înțeleaptă a bunătății, ca un centru al unor raze pornite din El, în calitate de cauză și putere unicã și simplă, nelăsând să se despartă începuturile lucrurilor odată cu capetele lor finale și circumscriind în cerc extinderile lor și adunând la Sine Însuși deosebirile lucrurilor fãcute de El[3]

Sf. Maxim pune apoi în paralel Biserica cu cele două componente ale sale, naos și ieration, printr-un sistem de analogii, mai întâi cu cosmosul întreg, alcătuit dintr-o parte văzută și una nevăzută (inteligibilă), apoi doar cu lumea sensibilă, alcătuită din pământ și cer, cu omul, alcătuit din trup și suflet, cu sufletul luat în sine, alcătuit dintr-o parte practică (primele puteri ale sale, adică rațiunea, pofta și mânia) și una contemplativă (mintea), cu Sf. Scriptură, alcătuită din Vechiul Testament și Noul Testament sau din litere și Duhul ascuns în ele. Toate aceste elemente: Biserica, cosmosul, lumea sensibilă, omul, sufletul, Sf. Scriptură sunt în concepția mystagogică a Sfântului Maxim icoane și tipuri unul altuia. Aceasta face posibilă pe de o parte viziunea sa cosmică despre Liturghie, iar pe de altă parte înțelegerea preluată și dezvoltată în special de isihaști a omului ca Biserică. Toate cele existente sunt văzute de el în unitate și nu fragmentar.

„O roată în roată”

Sfântul Maxim detaliază apoi lucrarea și unitatea celor două componente ale Bisericii când discută analogia acesteia cu cosmosul:

Dar, iarăși, cosmosul e unul și neîmpărțit cu toată deosebirea părților sale. Dimpotrivã, el înfățișează și deosebirea pãrților, provenite din însușirile caracteristice firești, făcându-le să se raporteze la unitatea și neîmpărțirea sa. Astfel le vădește ca fiind una cu el și întreolaltă în chip neamestecat, fiecare din ele străbătând întreagă în cealaltă și amândouã împlinindu-l pe el cum împlinesc părțile un întreg, și el împlinindu-se prin ele ca întreg, în chip unitar și integral. Cãci întreg cosmosul inteligibil se aratã în întreg cosmosul sensibil, în chip tainic prin formele simbolice, celor ce pot sã vadă; și întreg cel sensibil există în cel inteligibil, simplificat în sensurile minții. În acela se află acesta, prin înțelesuri; iar în acesta acela, prin figuri. Iar lucrarea lor este una, cum ar fi "o roată în roată", zice minunatul văzător al lucrurilor mari Iezechiel, vorbind, cred, despre cele două lumi (Iezechiel 1, 16)[4]

Imaginea roților care se întrepătrund, din viziunea lui Iezechiel este la Sf. Maxim e o imagine a celor două lumi, văzută și nevăzută, dar totodată devine și o imagine a Bisericii în care cele două părți se întrepătrund fără să se amestece și fără să se contopească (perihoretic). E și o imagine a Bisericii în sensul în care lumea de jos, biserica văzută, comunitatea euharistică care se înalță printr-o mișcare în spirală (anabază), se întrepătrunde cu lumea nevăzută aflată într-o mișcare condescendentă (katabază), prin intermediul Logosului dumnezeiesc unificator și, comun celor două[5]. Această viziune a profetului Iezechiel, a roților care se întrepătrund, a contat poate cel mai mult în definirea și alegerea planului noii biserici pentru că suprapunerea celor trei cuburi care se rotesc unul față de altul sugerează tocmai întrepătrunderea roților și totodată mișcarea întregii comunități spre înălțimea Pantokratorului.

Pânza în patru colţuri – planul central

Un alt text care ne-a ajutat, este interpretarea eclesiologică pe care o dă Sf Maxim în Întrebări și nedumeriri 116, pânzei în 4 colțuri pe care o vede Sf. Petru. Aceasta e o imagine a Bisericii, întemeiată pe cele 4 Evanghelii și pe cele 4 virtuți naturale:

 “Ce înseamnă pânza arătată lui Petru în Fapte[6] şi jivinele din ea, târâtoarele şi patrupedele? Răspuns: Fiindcă potrivit vedeniei lui Iezechiel că lucrarea acelora era ca o roată într-altă roată[7], se arată prin acestea lumea sensibilă şi cea inteligibilă existând una în alta căci lumea inteligibilă este, potrivit chipurilor (τοῖς τύποις) înlăuntrul celei sensibile, iar lumea sensibilă, potrivit raţiunii ei, este în cea inteligibilă – se arată aşadar Apostolului toate cele ale lumii sensibile. Astfel, [pânza] care se lasă pe pământ în cele patru colţuri arată lumea care este constituită din cele patru elemente, existând în cea inteligibilă, fiind curată cu privire la rațiunea/logosul ei. A auzit aşadar „ridică-te, junghie şi mănâncă”[8], adică, ridicându-ţi mintea de la cele sensibile, taie şi mănâncă prin alegerea raţiunii, deosebind simțirea, primindu-le pe acestea duhovniceşte, însuşeşte-le.

Sau închipuie şi Biserica sprijinită pe fundația celor patru Evanghelii sau şi pe cele patru virtuţi naturale. Iar fiarele şi târâtoarele închipuie diferitele caractere ale oamenilor, cele dintre popoarele păgâne care aveau să vină la credinţa în Hristos. Iar taie şi mănâncă arată că mai întâi, prin cuvântul învăţăturii, ucid în aceştia răutatea şi atunci mănâncă asumându-şi mântuirea lor, precum şi Domnul a făcut din aceasta [din mântuirea noastră] propria Lui mâncare.”[9]

Toate aceste reflecții teologice maximiene, ne-au condus la alegerea unui plan central pentru viitoarea Biserică.

Planul central a fost de altfel, extrem de folosit în Antichitatea Târzie[10], dar mai ales în Bizanț, începând cu domnia lui Justinian. El a produs monumente arhitecturale unice, păstrate până azi, încununate de însăși Marea Biserică din Constantinopol a Sfintei Sofii. În secolele următoare, spaţiul liturgic a cunoscut o puternică orientare pe verticală, cupola bizantină semisferică fiind înlocuită treptat, odată cu comprimarea suprafeţei de acoperit, cu turla.

Sursa de inspiraţie majoră a proiectului este una din trăsăturile specifice ale bisericilor din Moldova: arhitectura arcelor piezişe, care descind din arhitectura caucaziană[11]. Întreaga biserică se întemeiază pe dinamica lor, atât la interior cât şi la exterior. Aşa cum cercul corespunde zidăriei de piatră sau de cărămidă, pătratul este modulul constructiv asociat lemnului. De altfel, la originea fascinantelor soluţii de boltire armene şi georgiene stau structuri ancestrale din lemn. Spirala pe care o creează această logică constructivă[12] este a treia mare temă maximiană care a dat naştere proiectului nostru.  

Facerea celor făcute de Dumnezeu, inteligibile și sensibile, e cugetată anterioară mișcării. Căci nu poate fi mișcarea înaintea facerii. Pentru că mișcarea e a celor ce au fost făcute, cea inteligibilă a celor inteligibile, cea sensibilă a celor sensibile. Fiindcă nici una din cele ce au fost făcute nu e prin rațiunea ei nemișcată, nici măcar cele neînsuflețite și sensibile, cum au constatat cercetătorii mai sârguincioși ai lucrurilor. Ei au spus că toate se mișcă fie în linie dreaptă, fie în cerc, fie în spirală. Și toată mișcarea e, după felul ei, sau simplă sau compusă. Deci dacă facerea lucrurilor e cugetată anterioară mișcării lor, mișcarea este cugetată posterioară facerii lucrurilor a căror este, fiind pentru cugetare ulterioară facerii lor. Pe această mișcare o numesc unii putere naturală ce se grăbește spre ținta sa finală, sau pătimire, adică mișcare ce se desfășoară de la ceva spre altceva, având ca țintă finală nepătimirea, sau lucrare activă care are ca țintă finală pe Cel prin Sine perfect.

Dar nimic din cele făcute nu-și este ținta sa proprie, odată ce nu-și este nici cauza sa, pentru că altfel ar fi nefăcut, fără început și nemișcat, ca unul ce n-ar avea să se miște spre nimic. Cel ce este astfel transcende firea celor ce sunt, ca unul ce nu e pentru nimic. Căci definiția lui adevărată, deși pare ciudată, e aceasta: Ținta finală e cea pentru care sunt toate, dar ea nu e pentru nimic.”[13]  

https://www.academia.edu/4260401/P._Guran_A.-M._Goilav_D._Bahrim_St._Max...

[1] Mystagogia 2, PG 91, 668 CD [traducere românească de Pr. Dumitru Stăniloae în volumul Sf. Maxim Mărturisitorul, Mystagogia, EIBMBOR, București, 2000, p. 15-16].

[2] Mystagogia 1, p.13. 

[3] Myst. 1, p. 14-15

[4] Mystagogia 2, PG 91, 669 BC

[5] “Cette récapitulation (de toute l’Économie dans le Verbe), saint Maxime la voit  réfigurée dans la vision inaugurale d’Ézéchiel (Ez. 1, 16), dans cette compréhension des deux roues (Myst 2/669C), cette périchorèse. Et cette image, comme celle du foyer et des rayons, abolit par elle-même les schémas verticaux de participation et de causalité pour leur substituer le symbole d’une action synergique, sans émanation du supérieur dans l’inférieur ni assomption de l’inférieur dans le supérieur, mais par compénétration collaborante, sans pour autant qu’il y ait fusion” (Alain Riou, Le monde et l’Église selon Maxime le Confesseur, Paris-Beauchesne, 1973, p. 61-62).

[6] Cf. Fapte 10, 9-12: “Iar a doua zi, pe când ei mergeau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiş, să se roage pe la ceasul al şaselea. Şi i s-a făcut foame şi voia să mănânce, dar, pe când ei îi pregăteau să mănânce, a căzut în extaz. Şi a văzut cerul deschis şi coborându-se ceva ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se pe pământ. În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului.”

[7] Iezechiel 1, 16.

[8]  Fapte 10, 13.

[9] Quaestiones et dubia 116 [Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri, 116,  Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 173-174].

[10] A se vedea aici teza de doctorat a Anei-Maria Goilav, „Sanctuarul central în Antichitatea Târzie. O investigaţie hierotopică”, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București, 2010. Ultimele cercetări pun în lumină numeroase exemple de biserici din întregul Imperiu Roman care atestă faptul că planul central nu era, cum a crezut André Grabar, planul consacrat al edificiilor martyria ci totodată şi planul favorit al catedralelor. 

[11] Cf. G. Balș, Influences arméniennes et géorgiennes sur l’architecture roumaine (Communication faite au IIIᵉ Congrès des Etudes Byzantines, Athènes, 1931), Imprimeria Datina Românească, Vălenii de Munte, 1931.

[12] La Sf. Maxim, ideia mișcării în spirală este de la Dionisie Areopagitul, care vedea urcarea și coborârea îngerilor în spirală.

[13] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua 7a, PG 91, 1072AB [PSB 80, p. 71].

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular