seară de primăvară

„Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!"

20 Martie 2016 / Noua biserică / Pr. Dragoș Bahrim

Iar Iacov ieşind din Beer-Şeba, s-a dus în Haran. 

Ajungând însă la un loc, a rămas să doarmă acolo, căci asfinţise soarele. Şi luând una din pietrele locului aceluia şi punându-şi-o căpătâi, s-a culcat în locul acela.

Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea.

Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: "Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi.

Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului.

Iată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus".

Iar când s-a deşteptat din somnul său, Iacov a zis: "Domnul este cu adevărat în locul acesta şi eu n-am ştiut!"

Şi, spăimântându-se Iacov, a zis: "Cât de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!"

Apoi s-a sculat Iacov dis-de-dimineaţă, a luat piatra ce şi-o pusese căpătâi, a pus-o stâlp şi a turnat pe vârful ei untdelemn.

Iacov a pus locului aceluia numele Betel (casa lui Dumnezeu), căci mai înainte cetatea aceea se numea Luz.

(Geneză 28,10-19)

Fotografii realizate de Silviu Cluci în 11 martie 2016

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular

You must have Javascript enabled to use this form.