Articole

     „Cereți și vi se va da”, cereți nu cele vremelnice deșarte și mincinoase (Iona, 2, 9), fiindcă toate cele văzute sunt vremelnice, de vreme ce „toate sunt deșertăciune și vânare de vânt”(Eccl. 1, 14; 2, 11 și 17), iar cele ce nu se văd sunt veșnice (cf. II Cor. 4, 18). Pentru aceea „cereți și vi se va da”. Dar nu ni se poruncește să cerem nimic din cele trupești.

O recenzie a cărții Mitropolitului Pergamului, Ioannis Zizioulas, Prelegeri de dogmatică creștină, trad. Florin Caragiu, Ed. Sophia, București, 2014, 311p., ISBN 978-973-136-408-7

Cu smerenie şi stăruinţă să-L rugăm pe Hristos Domnul să neajute a căuta numai calea care duce către El. În că­derile şi slăbiciunile noastre, Hristos Cel înviat să nu ne lip­sească de iertarea Sa şi, prin puterea Sa, să ne readucă din moarte la viaţă şi din pământul păcatului la cerul alipirii de Sine.

„La spălarea Ta, Hristoase Dumnezeule, ai poruncit ucenicilor Tăi: Aşa să faceţi, precum vedeţi.” (Triod, Slujba sfintelor şi mântuitoarelor patimi ale Domnului Iisus Hristos)

Sfântul Neofit Zăvorâtul, este unul dintre cei mai importanți sfinți ciprioți. A fost ascet, îndrumător duhovnicesc, întemeietor al unei comunități monahale ce dăinuie până astăzi. Deși a fost cu totul neînvățat în copilărie, în afara celor duhovnicești, a recuperat cu harul lui Dumnezeu mai târziu, ajungând să fie astăzi cunoscut și ca un prolific scriitor bizantin. Opera este astăzi cunoscută, studiată și foarte frumos editată. Ziua de 12 aprilie 1215, este ziua în care a adormit în Domnul, astăzi făcându-se și pomenirea sa, deși slujba sa nu se găsește în Mineiele românești. Anul viitor se vor împlini 800 de ani de la moartea sa. Public drept foarte rapidă introducere la această uriașă personalitate un scurt sinaxar al lui Fotis Kontoglou.

Alte fragmente legate de biografia sfântului Neofit se pot găsi pe pemptousia.ro, și tot aici și un foarte frumos cuvânt al său despre cele cinci simțuri ale omului și lucrarea poruncilor lui Hristos prin ele.  

O puternică tradiție legată de posibila prezență în Occident a Sfântului Lazăr din Betania, cel a patra zi înviat, s-a dezvoltat de-a lungul timpului. Ea este astăzi dovedită drept falsă, tradiția răsăriteană fiind mult mai puternică, dar și foarte serios susținută documentar și arheologic. Iată în cele ce urmează, o sinteză a întregii problematici alcătuită de cercetătorul cipriot Charalampos G. Chotzakoglou.

Betania a devenit însă faimoasă datorită minunii învierii lui Lazar (Ioan, 11, 1-44) prin care Domnul își prevestește propria înviere. De aceea cântările pe care le auzim în Sâmbata lui Lazăr pun mai întâi accent pe taina învierii cea de obște și în al doilea rând pe amintirea Sfântului. 

Cel ce a cunoscut înţelesul tainic al Învierii a cunoscut scopul spre care Dumnezeu a întemeiat toate.

În dimineaţa zilei de 10 iunie 1341, Constantinopolul, măreaţa capitală a Imperiului Bizantin, era cuprins de o forfotă neobişnuită. Cu toţii se treziseră mai devreme, cu mult mai devreme decât de obicei. Grupuri de bărbaţi şi femei ţinând copii de mână, monahi cu chipuri sobre străbăteau străduţele înguste ale capitalei în aceeaşi direcţie: Catedrala „Sfânta Sofia“. Străinii ajunşi în oraş abia în acea dimineaţă, văzând puhoaiele care se îndreptau spre marea biserică a capitalei, se întrebau dacă cetatea este atacată de barbari, iar cetăţenii, după obicei, merg să se roage împreună, pentru izbăvire. Dar nu, de data asta era cu totul altceva…