Cuvinte duhovnicești

Un monah simplu la vedere, dar un uriaș în taină. Nu se va vorbi prea mult despre el, și se va așterne tăcerea peste amintirea lui, pentru că n-a făcut minuni din cele de care așteaptă și caută astăzi lumea, nu făcea ucenici, nu a convertit popoare, orașe, nu ținea conferințe, și nu am auzit să fi tămăduit pe cineva, deși toată lumea îi căuta epitrahilul, pentru că simțeau că o putere negrăită lucra prin el.

    Și cum, zice, putem trăi, disprețuind viața și lucrurile ei?

Cât de necesară este împărtășirea Duhului Sfânt

O omilie extraordinară a Sfântului Simeon din Muntele Minunat, rostită de pe stâlp la vârsta de 17 ani, extrasă din volumul: Sf. Simeon din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice (colecția Viața în Hristos. Pagini de Filocalie, nr. 4), trad. Laura Enache, ediție îngrijită și bibliografie de Pr. Dragoș Bahrim, Ed. Doxologia, 2013, pp. 187-193.

Omilia prezintă starea sufletului după moarte, în deplin acord cu învățătura dogmatică a Bisericii. Sfântul Simeon Stâlpnicul, ascet contemplativ, descrie acestea în urma viziunilor pe care le avea. El atestă astfel vechimea convingerilor ortodoxe privind eshatologia particulară.

     „Cereți și vi se va da”, cereți nu cele vremelnice deșarte și mincinoase (Iona, 2, 9), fiindcă toate cele văzute sunt vremelnice, de vreme ce „toate sunt deșertăciune și vânare de vânt”(Eccl. 1, 14; 2, 11 și 17), iar cele ce nu se văd sunt veșnice (cf. II Cor. 4, 18). Pentru aceea „cereți și vi se va da”. Dar nu ni se poruncește să cerem nimic din cele trupești.

Cu smerenie şi stăruinţă să-L rugăm pe Hristos Domnul să neajute a căuta numai calea care duce către El. În că­derile şi slăbiciunile noastre, Hristos Cel înviat să nu ne lip­sească de iertarea Sa şi, prin puterea Sa, să ne readucă din moarte la viaţă şi din pământul păcatului la cerul alipirii de Sine.

Un cuvânt de folos de la Sfântul Maxim, foarte potrivit astăzi (şi poate totdeauna), când nimeni nu e scutit de necazuri şi încercări.

         Publicăm o foarte scurtă exegeză anagogică a Sfântului Maxim Mărturisitorul la pericopa evanghelică despre femeia canaaneancă. Deși nu este o exegeză completă, Sfântul Maxim sugerează în câteva tușe o linie interpretativă, în care câinii care mănâncă la masa stăpânilor reprezintă lucrarea practică (praxis) ce alungă patimile și susțin virtuțile naturale, iar firimiturile ce cad de la masă, reprezintă cuvântul învățăturii care se multiplică și se adaptează potrivit fiecăruia dintre cei care îl primesc, venind de la necredință la credință.

         Întrebarea la care Sf. Maxim răspunde în lucrarea sa Întrebări și nedumeriri, din păcate nu s-a păstrat.   

În sinaxarul zilei de 28 ianuarie este pomenit un Cuvios Părinte Iacov a cărui viață ne cutremură dar ne oferă și o pildă de pocăință și de întoarcere la Dumnezeu. După zeci de ani petrecuți în asceză, după multe daruri primite de la Dumnezeu, între care cel al izgonirii demonilor și al facerii de minuni, prin ispita celui rău ajunge să cadă în păcatul desfrânării și mai apoi în cel al uciderii. 

Un tânăr român, aflat recent în călătorie în Franţa se declara mirat de faptul că în bisericile ortodoxe occidentale (în special în cele ruseşti) credincioşii se împărtăşesc în număr mare şi în des. El vedea în această practică o influenţă a catolicismului sau a protestantismului. Aceasta viziune asupra lucrurilor este inexactă din mai multe puncte de vedere.