Cum vedea cu aproape 100 de ani în urmă, un teolog ortodox raportarea Ortodoxiei la celelalte confesiuni creștine

Pr. Serghei Bulgakov: Ortodoxia și heterodoxia.

10 Septembrie 2016 / Teologie

 

Ortodoxia și heterodoxia

 

Din tot ceea ce am spus, se poate deduce o definiţie a raporturilor dintre Ortodoxie şi celelalte confesiuni creş­tine. Să notăm în primul rând, că Biserica Ortodoxă este conştientă că reprezintă Biserica adevărată, posedând ple­nitudinea şi nestricăciunea adevărului în Sfântul Duh. De aici decurge concepţia pe care şi-o face Biserica Ortodoxă despre celelalte confesiuni, care s-au separat - imediat sau nu - de unitatea Bisericească: ea nu poate decât să dorească un lucru, să aducă la ortodoxie lumea creştină în întregime, pentru ca toate confesiunile să se contopească în Ortodoxia universală. Aceasta nu este proba unui spirit de prozelitism sau de imperialism; ci logica însăşi a lucrurilor, căci ade­vărul este unul şi nu se poate măsura cu jumătăţi de adevăr. Nu este nici un semn de orgoliu, căci paza adevărului este încredinţată unui anumit depozitar, nu pentru meritele lui, ci prin alegere; şi istoria poporului ales, precum şi a Orto­doxiei, arată că foarte puţini pot fi demni păzitori ai săi. Adevărul este însă inflexibil şi neînduplecat; el nu suportă compromis.

Prin urmare, lumea creştină trebuie să devină orto­doxă. Dar care este înţelesul acestor cuvinte? Se impune oare intrarea într-o organizaţie bisericească determinată? Este vorba de o cucerire a imperialismului ecleziastic? Nici nu există însă, în Ortodoxie, o organizaţie bisericească unică, în care să se poată intra; Biserica Ortodoxă este un sistem de Biserici naţionale, autocefale, în legătură una cu alta. Desigur, persoane izolate s-au adăugat adesea şi se adaugă mereu Ortodoxiei, devenind membrii uneia dintre Bisericile naţionale; dar acest fapt nu soluţionează nicide­cum chestiunea raporturilor dintre comunităţile bisericeşti. Singura soluţie ar fi următoarea: aceste comunităţi, păstrând caracterele lor istorice, naţionale şi locale, să se apro­pie de doctrina şi de viaţa ortodoxă şi să devină capabile de a intra în unitatea Bisericii ecumenice, în calitate de Biserici autonome sau autocefale. Această reuniune exte­rioară presupune, fără nici o îndoială, o mişcare interioară corespunzătoare. O astfel de mişcare nu este imposibilă, căci toate comunităţile bisericeşti, chiar şi acelea al căror drum s-a îndepărtat mult de al Bisericii, păstrează o parte însemnată din Tradiţia universala şi - în consecinţă - ele participă la Ortodoxie: ele posedă toate "un grăunte" de Ortodoxie. Şi acest spirit ortodox, care sălăşluieşte în Bise­rica universală, este mai vădit în ochii lui Dumnezeu decât în ai oamenilor; în primul loc, toţi cei ce au trecut prin botez sunt creştini, deci sunt, într-un anumit înţeles, ortodocşi. Căci Ortodoxia se compune aşa zicând din două cercuri: un cerc larg - curtea bisericii, un cerc strâmt - biserica şi sfânta sfintelor. Ortodoxia nu vrea să supună pe nimeni, ea vrea numai să facă adevărul înţeles tuturor: dar acest lucru îl săvârșește, în afară de eforturile oamenilor, Sfântul Duh, care locuieşte în Biserică. Ortodoxia nu face caz de su­punerea exterioară; dacă o astfel de supunere este necesară, aceasta nu se întâmplă decât pentru a tranşa chestiunea canonică a comunităţii, care se adaugă unităţii ecumenice, sau pentru a preîntâmpina pretenţiile ambiţioase ale unei biserici locale (fapt despre care se pot cita multe exemple istorice). Idealul „unirii Bisericilor”, sub forma lui contem­porană, se realizează prin intrarea comunităţilor creştine în sânul Ortodoxiei, dar numai în cazul când maximul şi nu minimul din bunul comun al Bisericilor serveşte de bază. Degajându-se un minimum abstract, asupra căruia toate societăţile bisericeşti ar cădea de acord, nu se poate deloc ajunge la unitate; acesta nu poate să fie decât un prim pas în drum. Numai o apropiere între Biserici, bazată pe maxi­mul din binele lor comun, poate să aducă lumea creştină la unirea reală. Acest maximum este Ortodoxia. Nu poate să fie vorba de un fel de amalgam sau de compromis, ase­mănător unui esperanto religios, nici de o indiferenţă faţă de toate chestiunile dogmatice, nici de ceva nou în istoria Bisericii: într-un asemenea caz, întreaga viaţă anterioară a Bisericii ar fi fost o eroare, o neînţelegere, o nefiinţă. Orto­doxia este calea interioară, necesitatea interioară pentru Biserica universală în drumul ei către unitate: numai în Ortodoxie problemele puse de confesiunile creştine găsesc o soluţie şi un sfârșit, căci ea este cea care posedă adevărul. Ortodoxia nu este una din confesiunile istorice: Ortodoxia este Biserica însăşi în adevărul său. Se poate chiar adăuga că, devenind o confesiune, Ortodoxia nu-şi manifestă în­treaga putere şi glorie universală: ea se ascunde, ca să spunem astfel, în catacombe. Mişcarea către reconstituirea Ortodoxiei universale se face de la sine, irezistibil, în lume sub ochii noştri, pe măsură ce încetează tendinţa de izolare a sectelor, pe măsură ce spiritul ecumenic triumfă asupra fariseismului sectar. Aceasta nu provine câtuși de puţin din prozelitismul ortodox, căci aşa ceva nu există; şi Ortodoxia istorică contemporană chiar n-ar găsi poate puteri sufi­ciente pentru această sarcină. Duhul lui Dumnezeu, el este cel ce conduce popoarele la Ortodoxie, cu toată slăbiciunea şi îngustimea oamenilor. Cu adevărat, care este fenomenul cel mai important al vieţii spirituale a lumii creştine con­temporane? Este căutarea Bisericii ecumenice, a unităţii integrale. Nu se poate realiza această unitate decât prin două mijloace: „sinodalitatea” ortodoxă sau monarhia bise­ricească autoritară. Succesele şi cuceririle autoritarismului bisericesc pot să fie destul de considerabile şi vor mai fi poate încă în viitor. Cu toate acestea se poate afirma, că cucerirea lumii creştine printr-o religie de autoritate este un scop fără putinţă de ajuns; dacă aşa ceva s-ar realiza, ar fi o probă de reacţie şi de decadenţă spirituală. Creştinis­mul de formă autoritară devine din ce în ce mai izolat în lumea creştină (acest lucru a devenit destul de evident după conferinţa de la Lausanne). împotriva otrăvurilor etatismului, „juridicismului”, a monarhismului bisericesc într-un cuvânt, organismul totdeauna viu al Bisericii elaborează în mod constant contra-otrăvuri. Cu tot trium­ful autorităţii într-una din confesiunile creştine, conştiinţa integrală a Bisericii ecumenice continuă să trăiască în pro­funzimi şi tinde în mod natural la o altă unitate - unitatea interioară, în lumea protestantă. Cele două nume de Stockholm şi Lausanne simbolizează mişcarea către reunire, care începe în sânul lumii creştine şi care a dat deja roade. Dar această mişcare aduce o revizuire şi un control al locului spiritual al comunităţilor creştine. Ea va conduce irezistibil, prin forţa însăşi a lucrurilor, la aprofundarea chestiunilor privitoare la tradiţia bisericească; şi, ca urmare, va provoca o întoarcere, mai întâi imperceptibilă, la Ortodoxie. Această întoarcere devine deja vizibilă în mişcările avansate ale lumii protestante, mişcări care se desemnează ele înşele ca hochkirchiliche Bewegung. Graţie tendinţelor moderne de a restaura plenitudinea tradiţiei, graţie anumitor mişcări, care acţionează pentru eliberarea catolicismului de sistemul roman, o apropiere importanta se schiţează faţă de Orto­doxie; dar actul decisiv, poate că încă îndepărtat, ar consta în restabilirea ierarhiei de succesiune apostolică acolo unde ea a fost suprimată. Un loc aparte este ocupat în această mişcare de Biserica episcopală din Anglia, America şi din alte ţări. Nu voi aborda chestiunea validităţii hirotoniilor anglicane, chestiune canonică şi nu dogmatică, ce n-ar putea să fie soluţionată pentru Biserica Ortodoxă decât de o autoritate bisericească competentă. În tot cazul, Biserica episcopală este, în lumea protestantă întreagă, cea mai apropiată de Ortodoxie. Printre diferitele tendinţe ale anglicanismului, mişcarea „anglocatolicilor”, devine din ce în ce mai importantă; ea se ataşează cu perseverenţă la resta­bilirea tradiţiei vechi şi se apropie de Ortodoxie. Se poate nădăjdui, că reuniunea Ortodoxiei şi a Bisericilor episco­pale anglo-americane va fi opera unui viitor destul de apropiat şi că acest moment va fi decisiv în istoria restabilirii unităţii pierdute a Bisericii, precum şi pentru pacea în Orient şi Occident.

Biserica Ortodoxă ia parte la mişcarea interconfesională ecumenică, la care catolicismul nu participă în nici un chip. De unde vine o asemenea diferenţă de atitudine între aceste două părţi ale Bisericii separate? Participarea Ortodoxiei la această mişcare nu înseamnă nicidecum că ea poate să re­nunţe în vreo măsură la Tradiţia ei, sau că ea poate să accepte vreun compromis. Relaţiile cu confesiunile heterodoxe pot ajuta Biserica Ortodoxă să atingă mai multă plenitudine şi lărgime. Dar Ortodoxia este prezentă la conferinţele acestei mişcări pentru a mărturisi adevărul. Aceste conferinţe nu sunt sinoade, nu sunt decât adunări prealabile, sunt o „con­ciliere”; nu există motive, pentru care Ortodoxia ar trebui să evite asemenea conferinţe. Dimpotrivă, iubirea creştină cere ca fiecare ortodox să-şi mărturisească credinţa, să se facă „tuturor toate”, cum spune apostolul, „pentru ca măcar pe unii să-i dobândească” (I Cor. 9, 22). Ortodoxia nu este sepa­rată de lumea creştină întreagă prin zidul unei puteri abso­lute, a cărei recunoaştere prealabilă s-ar impune. Acest obstacol nu există pentru Ortodoxie; ea poate să întreţină relaţii, în toată libertatea şi sinceritatea, cu lumea creştină în întregime, rămânând mereu ceea ce este. Biserica Ortodoxă nu-şi pune nădejdile în eforturile omeneşti şi în zelul misionar al membrilor ei, ci în puterea Duhului lui Dum­nezeu, care sălăşluieşte în Biserică şi care conduce popoarele la unitate. Această unitate nu se poate găsi decât în Ortodoxie. Neamurile caută astăzi Ortodoxia, adesea fără să ştie; nea­murile o vor găsi, căci s-a spus: „Căutaţi şi veţi afla”.

L’Archiprêtre Serge Boulgakoff, L’Orthodoxie, Félix Alcan, Paris, 1932, pp. 262-269 [trad. de Nicolae Grosu în Pr. Serghei Bulgakov, Ortodoxia, Sibiu, 1933, 1994², pp. 189-193]

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular

You must have Javascript enabled to use this form.