descălțând sandalele patimilor noastre

Șantierul Bisericii Sfântului Maxim Mărturisitorul noaptea (foto)

  • ma
    ma
  • biciclist
    biciclist

    În vremea aceea, Moise păştea oile lui Ietro, preotul din Madian, socrul său. Şi depărtându-se odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb;  
    Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia.  
    Atunci Moise şi-a zis: "Mă duc să văd această arătare minunată: că rugul nu se mistuieşte".  
    Iar dacă a văzut Domnul că se apropie să privească, a strigat la el Domnul din rug şi a zis: "Moise! Moise!". Şi el a răspuns: "Iată-mă, Doamne!"  
    Şi Domnul a zis: "Nu te apropia aici! Ci scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!"  
    Apoi i-a zis iarăşi: "Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!" Şi şi-a acoperit Moise faţa sa, că se temea să privească pe Dumnezeu.  

(Ieșirea 3, 1-6) 

 

Mulțumim lui Silviu Cluci pentru osteneala din seara și noaptea zilei de 23 aprilie, de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe când a realizat aceste fotografii.

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular

You must have Javascript enabled to use this form.