Sf. Gavriil Georgianul cel nebun pentru Hristos (2 noiembrie)

2 Noiembrie / Cuvinte duhovnicești
  • Sf. Gavriil Georgianul (1929-1995); foto: pr. D. Bahrim
    Sf. Gavriil Georgianul (1929-1995); foto: pr. D. Bahrim
  • Moaștele Sf. Gavriil Georgianul;  foto: pr. D. Bahrim
    Moaștele Sf. Gavriil Georgianul; foto: pr. D. Bahrim
  • Sf. Gavriil Georgianul, icoană în biserica Mănăstirii din Chiatura;  foto: pr. D. Bahrim
    Sf. Gavriil Georgianul, icoană în biserica Mănăstirii din Chiatura; foto: pr. D. Bahrim
  • Muzeul dedicat sfântului Gavriil din Mănăstirea Samtavro;  foto: pr. D. Bahrim
    Muzeul dedicat sfântului Gavriil din Mănăstirea Samtavro; foto: pr. D. Bahrim
  • Muzeul dedicat sfântului Gavriil din Mănăstirea Samtavro;  foto: pr. D. Bahrim
    Muzeul dedicat sfântului Gavriil din Mănăstirea Samtavro; foto: pr. D. Bahrim

Părintele Nicolae Steinhardt începe Jurnalul Fericirii cu un testament de o mare gravitate, oferind trei soluţii pentru izbăvirea din orice sistem concentraţionar, totalitar. Ne avertizează însă că sunt soluţii omeneşti, accesibile oricui, şi nu mistice. Lecturarea lor dovedeşte însă că cel ce le îmbrăţişează trebuie să-şi biruiască limitele autoconservării şi să se avânte în eroism, apropiindu-se, în mod evident, de pragul sfinţeniei.

1. Soluţia Soljeniţîn Eşti mort. Iar pe cel mort nu-l mai poţi ameninţa cu nimic, nu-l mai poţi atrage, îmbrobodi, şantaja, amăgi. Cel mort nu mai are ce păstra, redobândi, nu mai are pe ce-şi vinde liniştea şi sufletul! El nu va face nici o cedare, nici un compromis pentru că nu mai are ce pierde. Hotărârea de a fi mort se cere însă să fie definitivă.

2. Soluţia Zinoviev Totală neadaptare la sistem. E cel ce nu are domiciliu stabil, nu are acte în regulă, nu e în câmpul muncii. Trăieşte de azi pe mâine, din te miri ce, din ce pică. E îmbrăcat în zdrenţe, munceşte pe ici, pe colo, ca o „haimana”. Dar e slobod la gură şi spune adevăruri pe care alţii nu-şi pot îngădui nici să le gândească. Habar nu are de zgardă. E liber!

3. Soluţia Churchill – Bucovski În prezenţa tiraniei şi a primejdiilor, scoţi din acestea pofta nebună de a trăi şi a lupta. Bucovski e convocat la sediul KGB pentru anchetă. Toată noaptea nu poate închide un ochi, dar nu de teamă ori îngrijorare, ci de nerăbdare! De nerăbdarea de a le striga adevărul de la obraz şi de a intra în ei ca un tanc!

Părintele Gavriil Georgianul (26 august 1929, Tbilisi – † 2 noiembrie 1995, Mănăstirea Mtskheta) este un exemplu de totală neadaptare la sistem, în care regăsim lucrate laolaltă toate cele trei soluţii steinhardtiene. Temeiul său lăuntric, piatra pe care sufletul său a stat a fost Hristos, pe Care L-a iubit mai mult decât pe sine, mai mult decât lumea aceasta. Părintele Gavriil a iubit adevărul, iar adevărul l-a făcut liber. Preţul libertăţii în duh a fost însă moartea acceptată de bună voie, condiţia de cerşetor, nebunia.

Monahul Gavriil a fost tuns în monahism în anul 1955, în plin regim comunist. Viaţa călugărească şi-a petrecut-o vreme de patruzeci de ani prin cimitire, închisori, ori internat în sanatoriile pentru nebuni. A cerşit vreme de cincisprezece ani, umilit, batjocorit şi dispreţuit de oameni.

„Nebunia” lui a început pe 1 mai 1965. În acea solemnă zi a comuniştilor, în piaţa centrală din Tbilisi – capitala Georgiei – se desfăşura o mare adunare, fiind de faţă reprezentanţii puterii de stat. În spatele lor, pe o faţadă a clădirii, întinzându-se pe mai multe etaje, atârnau afişe uriaşe cu conducătorii partidului, Stalin şi Lenin. La un moment dat, în toiul manifestaţiei, când întreaga piaţă era ticsită de oameni şi un membru al conducerii îşi ţinea discursul, portretul lui Stalin, care avea vreo doisprezece metri, a fost cuprins de flăcări. Ce se întâmplase? Reuşind să ajungă la intrarea de la etajul întâi al clădirii guvernului, monahul Gavriil deschisese o fereastră, turnase benzină pe spatele portretelor şi le dăduse foc. Portretul lui Lenin a ars şi el foarte curând. Întreaga piaţă a fost cuprinsă de spaimă; mulţimea încremenise de frică şi pretutindeni se aşternuse liniştea. În timp ce chipurile conducătorilor ardeau în flăcări, părintele Gavriil rostea de la o fereastră a etajului doi aceste cuvinte:

„Domnul a spus: să nu-ţi faci idoli sau chipuri cioplite… Să nu ai alţi dumnezei! Oameni buni, veniţi-vă în fire! Cei ce au vieţuit pe aceste pământuri au fost dintotdeauna creştini. Aşadar, voi de ce vă închinaţi idolilor? Toată slava se cuvine numai lui Dumnezeu! Iisus Hristos a murit şi a treia zi iarăşi a înviat… Dar idolii voştri nu vor mai învia niciodată. Chiar din timpul vieţii lor ei erau morţi…”

E de neînţeles cum de l-au lăsat să mai rostească vreo frază! L-au dat jos însă destul de repede, aducând nişte maşini de pompieri, cărora le-au înălţat scările. Pe urmă mulţimea s-a năpustit asupra lui, rupând toate cordoanele de protecţie… L-au lovit cu picioarele, cu paturile puştilor, l-au bătut cu furtunurile pompierilor, strigând: „Lăsaţi-mă pe mine să-l termin pe păduchele ăsta!”… Fiecare voia să-l calce în picioare pe „duşmanul poporului”, ca să-şi arate zelul. Pompierii l-au scos cu greu din ghearele mulţimii.

Motivul pentru care nu l-au împuşcat imediat a fost că, atunci când l-au târât, arăta deja ca un cadavru: faţa nu i se mai cunoştea şi întreg trupul îi era plin de sânge. Avea o fractură pe craniu şi alte şaptesprezece oase rupte. O lună de zile a zăcut aproape inconştient. După mai mulţi ani, l-au eliberat din închisoare.

A locuit apoi o vreme la mama sa, eliberându-i-se un certificat de alienat mintal. Nimeni nu-l primea în casă pentru vreo muncă sau vreun câştig; toţi îl cunoşteau şi se temeau de el. Nici el, nici mama sa nu puteau ieşi afară în timpul zilei; dacă ieşeau, vecinii asmuţeau câinii pe ei. Mulţi ani la rând a fost văzut pe treptele unei biserici, stând cu mâna întinsă. Monahul Gavriil a petrecut multă vreme în felul acesta, fiind respins, părăsit şi urât de oameni. În taină se retrăgea într-o mică grotă pe care şi-o săpase într-o stâncă şi acolo se ruga cu lacrimi. În acea perioadă în care bisericile erau distruse, iar oamenilor le era teamă să comunice unii cu alţii, Părintele Gavriil a construit în propria curte o biserică cu patru cupole. Ea a fost distrusă de mai multe ori, dar Părintele Gavriil o reconstruia de fiecare dată, cu mai mare râvnă.

După ce vremea prigonirii credincioşilor a încetat, foarte mulţi oameni au început să-l caute pe Părintele Gavriil pentru îndrumare duhovnicească. El a devenit părintele duhovnicesc al multora şi povăţuitorul unei întregi mănăstiri de maici. În ultimii ani s-a nevoit la Mănăstirea Mtskheta, unde a fost făcut arhimandrit şi unde a şi fost înmormântat. Înainte de moarte, fiind bolnav, i s-a recoltat sânge pentru analize. Acest sânge a rămas nestricat… Toate prigonirile şi durerile prin care a trecut i-au deschis porţile către vederea celor duhovniceşti. În suferinţa lui pentru adevăr, Dumnezeul adevărului S-a proslăvit şi odihnit întru el. Chipul Părintelui Gavriil dovedea cu limpezime tuturor că Hristos sălăşluia în inima sa mult pătimitoare.

„Tot ceea ce e rău în om e doar accidental. Nu dispreţuiţi pe nimeni, chiar dacă vedeţi oameni agitaţi, indecenţi, beţi sau înjurând într-un limbaj murdar. Chipul lui Dumnezeu se păstrează chiar şi în ei, însă la un nivel poate prea profund, de care ei înşişi nu sunt conştienţi. E normal ca vrăjmaşul să vrea să pângărească acest chip şi să-l acopere cu murdării. Nu e deloc uşor să vezi chipul lui Dumnezeu în cei care te ocărăsc şi care se manifestă ca niște fiare. Dar cu atât mai mult trebuie compătimiţi, fiindcă sufletul lor e desfigurat, poate fără a mai putea fi refăcut vreodată, sfârşind în chinuri veşnice… Cât de greu e acest lucru: să-şi iubească cineva vrăjmaşii!” (Arhimandritul Gavriil)

Preluare din Revista Familia Ortodoxă, nr. 22/2010

Sfântul Gavriil spunea:

În vremurile de pe urmă, omul se va mântui prin iubire, smerenie și bunătate. Bunătatea deschide porțile Împărăției cerurilor, smerenia îl urcă pe om în cer; cel cu inima plină de iubire va vedea pe Dumnezeu.

***

Dacă nu împliniți poruncile lui Dumnezeu, nu mai tulburați pe Domnul cu lungile voastre rugăciuni, căci ele nu vor fi ascultate.

***

Să nu primiți niciodată drept dar „arginții lui Iuda”. Cu astfel de bani, vă faceți părtași la păcat și cu greu veți scăpa de el.

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular

You must have Javascript enabled to use this form.