Sf. Neofit Zăvorâtul: Cuvânt la dumnezeiasca și fără de prihana Naștere a Marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

26 Decembrie 2016 / Cuvinte duhovnicești
Al lui Neofit Monahul și Zăvorâtul,
 Cuvânt la dumnezeiasca și fără de prihana Naștere a Marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și la „că prunc S-a născut nouă, Fiu”[1] și pentru ce este numit Înger de mare sfat și Sfetnic minunat. Pentru ce toată judecata Tatăl a dat-o Fiului și pentru ce este numit Domn al păcii și Părinte al veacului ce va să vie și pentru ce s-a făcut această mare și neasemuită pogorâre
Binecuvintează, părinte,
  1. Știm, știm cu toții pe acest soare sensibil care strălucește pretutindeni în tot pământul și nu este nimeni „care să se poată ascunde de căldura lui”[2] și de lumina lui preastrălucită. Dar razele lui luminoase ceața norilor și umbra pomilor adeseori le umbresc, dar iarăși, dacă suflă vreun vânt risipesc cu ușurință acoperământul acela al norilor și negura, și îndată soarele își împrăștie peste toate razele lui luminoase.
  2. Dar pe soarele dreptății[3] cel înțelegător, cel mai înainte de soare[4], Cel ce S-a născut astăzi în chip străin din norul cel ușor[5] - pântecele preacurat, solar și purtător de lumină, îl acoperă ca un nor chipul de rob[6], scutecele cele pruncești și peștera săracă, dar și unele care după iconomie au devenit simboluri ale sărăciei și smereniei.
  3. Dar cum s-a spus și mai sus, că suflarea și producerea vântului, care risipește acoperământul norilor și al negurii, arată în chip strălucit razele solare, tot așa și aici pe soarele dreptății, pe Dumnezeu și Stăpânul acoperit de scutece și ascuns în peșteră și în ieslea dobitoacelor[7] celor fără de minte pentru multa pogorâre și înălțime a bunătății[8], dar împlinirea tainei la care au lucrat împreună Duhul Sfânt și bunăvoirea Tatălui arată limpede pe soarele cel ascuns în iesle, Dumnezeu, și mișcă toată făptura văzută și nevăzută să alerge și să-L propovăduiască pe „Împăratul slavei” și Creatorul a toate ascuns în peșteră și înfășat în scutece.
  4. Pentru aceea și magii de la răsărit, cu felurite daruri împreună cu steaua călătoresc[9], fără de îndoire să aducă daruri și să se închine cu credință. Nu numai atât, ci și îngerii din cer zburând jos la Dumnezeu, Cel întru cei de sus și pe pământ începător al păcii prin bunăvoirea Tatălui strigau melodios împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii[10] și aduceau datorata slavă ca propriului Împărat și descopereau limpede pe Împăratul cel încă ascuns și vesteau cu tărie păstorilor din apropiere pe Păstorul cel mare al oilor[11]:
  5. Că vi S-a născut vouă, zice, astăzi Mântuitor Care este Hristos Domnul în cetatea lui David. Și acesta este semnul: veți afla un prunc înfășat în scutece și zăcând în iesle[12]. Aceasta auzind-o păstorii, au zis unii către alții: „Să trecem până în Betleem și să vedem cuvântul acesta pe care Domnul l-a vestit nouă”. Și au venit grăbindu-se și aflând pe Maria și pe Iosif și pruncul stând în iesle și, văzându-L, L-au făcut cunoscut”[13] poporului și s-au întors slăvind pe Dumnezeu pentru toate câte au auzit și au văzut, precum li s-a spus[14].
  6. Pentru ce oare este făcut cunoscut și este mărit Cel ce se ascundea în peșteră și în iesle ca un prunc. E limpede că pentru a fi cunoscut la toată făptura[15] că acest prunc ține toate cele văzute și nevăzute[16] și că este Împăratul slavei[17].
  7. De aceea și toată făptura prin legea firii rușinându-se de nașterea aceea străină și negrăită a rămas nemișcată, încât și cursurile râurilor și izvorârile izvoarelor și valurile mărilor și zborurile păsărilor și umbletele oamenilor și ale șerpilor și fiarelor și patrupedelor și simplu toată firea și zidirea, cerească și pământească a stat și s-a minunat și s-a oprit și ca într-o clipă a încetat din cursa și din lucrarea ei, până ce taina acelei străine și negrăite nașteri s-a săvârșit[18], precum a făcut cunoscut despre aceasta limpede și istoria faptelor.  
  8. Și eu primesc și cred aceasta bucuros și sunt convins că era cu neputință ca în timp ce se lucra o asemenea lucrare, să se mai fi lucrat cu îndrăzneală și altceva sau să se fi mișcat întrucâtva. Ci toate laolaltă s-au oprit și au ieșit din legea firii, cele raționale și cele fără rațiune, cele văzute și nevăzute, ca unele ce sunt slujitoare, rușinându-se de Stăpânul. Întemeiat-ai pământul și rămâne după rânduiala Ta rămâne, zice, și toate sunt slujitoare Ție[19]. Dar fiindcă toate sunt slujitoare Lui și propriului Stăpân, au simțit marea lucrare a mântuirii lumii, fiecare dintre făpturi a stat neclintită, până ce dumnezeiasca aceea lucrare s-a săvârșit și apoi astfel făptura a cunoscut iarăși atelierele ei.
  9. Cu adevărat spăimântatu-s-a cerul despre aceasta[20] și marginile pământului s-au minunat[21] că prunc s-a născut nouă și Fiu al lui Dumnezeu ni s-a dat nouă, al Cărui început este la Tatăl cel asemenea Lui și împreună-veșnic, și păcii Lui nu este hotar și se cheamă numele Lui Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, stăpânitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să vie[22].
  10. Și este numit „înger”, ca Unul care aduce bunele vestiri de la Dumnezeu de împăcare cu Tatăl, învrednicind de înfiere prin dumnezeiescul botez și care ne-au eliberat din robia firii noastre celei rele și care au nimicit deplin moartea și au distrus pe demon fără milă, care au dezlegat din tirania demonilor și care au înviat pe morții cei de mulți ani, care au dat taine mari și noi. Dar nu numai atât, ci au făgăduit și împărăția cerurilor[23] și au dat celor ce trăiesc bine moștenirea cea nemuritoare, întru care se și păstrează taina credinței celei fără de prihană, pecetea lui Dumnezeu, cel de trei ori sfânt, aducând bunele vestiri și multe și mari daruri și înfricoșătoare taine, al căror Dătător și Învățător El Însuși a fost. Pe bună dreptate este numit „Înger de mare sfat” dumnezeiesc și părintesc.
  11. Iar Sfetnic minunat, ca Unul care mai înainte de veci și la început[24] și împreună-veșnic și de o ființă cu Tatăl și cu Duhul Își are existența. Mare Sfat, fiindcă Tatăl și Dumnezeu cu El S-a sfătuit. Ce S-a sfătuit? Este limpede că s-au sfătuit să zidească lumea și pe cea văzută și toate câte sunt în ea[25] frumoase și pe om și să fie ținute prin El și menținute toate, încât să rămână toate[26] și să se păstreze foarte bune.
  12. Pentru aceea nu fără sfat, nici nu zice în mod hotărâtor și decisiv să zidească lumea și pe om în ea, ci în chip minunat sfătuindu-Se cu acest minunat Sfetnic și Fiu iubit[27] zice Să facem om după chipul și asemănarea noastră[28], adică dumnezeu pământesc și conducător, după chipul lui Dumnezeu prin libertate, și după asemănare, ca nemuritor și prin virtute, atât cât este cu putință omului să se asemene lui Dumnezeu. Pentru aceea, așadar, Toate prin El s-au făcut, prin minunatul Sfetnic și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut[29], precum este scris.
  13. Iar Dumnezeu tare a arătat limpede tăria dumnezeieștii firi. Căci sunt și dumnezei idolești cu nume mincinos, dar nu și tari. Și auzind că prunc s-a născut nouă și un fiu s-a dat nouă[30] nu presupune că este doar un simplu prunc și asemenea cu ceilalți prunci, ci înțelege pe acest prunc drept sfetnic minunat al lui Dumnezeu și Tatăl. Nu este hotar[31], precum s-a spus mai înainte, Căci pruncul acesta născut are nedeterminată și nesfârșită pace, împreună cu Tatăl Lui și cu Duhul.
  14. Iar părinte al veacului ce va să vină[32] arată caracterul creator și mai înainte de început al pruncului celui născut. Căci așa cum cineva care este tată al mai multor prunci este pricina plăsmuirii și nașterii lor, la fel și pruncul cel născut este Creator și Născător al tuturor celor ce sunt, Domn și Părinte și conducător al celor șapte veacuri care au trecut și al celui de-al optulea, care este fără de sfârșit. Pentru aceea este și numit Părinte al veacului ce va să vie.
  15. Și de aceea toată judecata a fost dată acestui prunc născut și Fiu iubit[33]. Pentru aceea și Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca să-L cinstească și pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl[34]. Și în chip foarte potrivit și foarte nemitarnic s-a dat toată judecata acestui binecuvântat prunc, fiindcă, ridicându-Se din sânul părintesc[35] și împlinind voia bunăvoirii părintești[36], ia chip de rob[37] și, venind în chip de negrăit din maica cea nenuntită în două firi și un ipostas[38], prin chipul frățânelui[39] Său, cheamă firea cea întunecată la lumina cea veșnică și vrednicia de la început.
  16. Și o, înălțime a neasemuitei iubiri de oameni! Că Tatăl nu a cruțat pe propriul Său Fiu să-L predea la moarte pentru noi[40], iar Fiul nu a fost neascultător, nici nu și-a cruțat propriul sânge[41] și Duhul Sfânt împreună lucrând, nu s-a dat în lături de la împlinirea tainei.
  17. Pentru aceea și în chip foarte potrivit toată judecata a fost dată Fiului, pe de o parte pentru ca El Însuși să fie cinstit precum Tatăl, precum s-a spus mai înainte, pe de altă parte, ca Unul care S-a ostenit mult și a fost necinstit și a murit pentru robi nerecunoscători în chip de rob[42], Stăpânul a toate și în judecata Lui cea dreaptă[43] să-i slăvească împărătește și după vrednicie pe robii Lui recunoscători, iar pe cei nerecunoscători să-i osândească în chip drept[44], ca urâtori de Hristos pentru că, venind la ale Sale nu au voit a-L primi pe El[45], ci, dorind să pună mâna pe moștenirea Lui tâlhărește[46], s-au ridicat împotriva Lui și ca niște fiare L-au omorât fără milă. Și nu doar L-au omorât, ci în mijlocul a doi tâlhari L-au ucis[47].
  18. Dar nedreptatea a mințit sieși[48] și îndoit au căzut din sfaturile lor[49], fiindcă nu numai că nu au izbutit să pună mâna pe moștenirea Lui, cum voiau, ci au și cules, ca niște ucigași de Hristos, roadele nelegiuirii lor, ca niște fără de minte.  Ce îi va convinge în ziua cercetării Lui și celei de-a doua Lui veniri[50]? Îi va învăța pe ei atunci experiența lucrurilor. Dar noi iarăși să întoarcem cuvântul nostru la început.
  19. Că prunc s-a născut nouă astăzi[51] și ca un prunc este înfășat Cel ce înfașă marea în ceață.Că prunc s-a născut nouă, al Cărui început este fără de început și neavând sfârșit.

Că prunc s-a născut nouă, ținând pe toate cele slujitoare Lui[52]. Pentru aceea Îl și slujesc toate ca slujitoare și Îl slăvesc, și daruri îi aduc magii și steaua, îngerii și păstorii, peștera și ieslea, Fecioara Maică în chip mai presus de fire, și logodnicul Iosif teslarul, ca Unui părinte al tuturor care a tâmplărit toate, și nu numai atât, ci și grija moașelor după cinstita și străina naștere aceea fără dureri. Căci acolo Maica Fecioară, prin puterea celui Preaînalt, nu avea nevoie de moașe[53]. Acestea toate și altele asemenea cu acestea arată limpede obârșia dumnezeiască și puterea atotțiitoare a pruncului născut.

20. Că prunc S-a născut nouă din Fecioară sfântă fără de tată, Cel ce din pântece mai înainte de Luceafăr[54] din Tatăl S-a născut fără de maică.

Că prunc S-a născut nouă astăzi, judecător al viilor și al morților[55].

Că prunc S-a născut nouă și taina cea mai înainte de veci s-a arătat astăzi și ceea ce odinioară în multe locuri și în multe chipuri[56] era vestit la profeți, este dus la săvârșire în chipul cel mai bun. Căci mai dinainte au spus: Din Sion va veni legea și Cuvântul Domnului din Ierusalim[57] și că Dumnezeu din Teman va veni[58] și că din Sion este buna cuviință a frumuseții Lui[59] și că va ieși toiag din rădăcina lui Iesei[60] și celelalte.

21. Că prunc S-a născut nouă a Cărui naștere cunoscând-o magii, împărații perșilor, cu steaua călătorind, au venit cu daruri închinându-se[61] pe care Scriptura îi numește bărbați înalți savaiți, zicând: Că bărbați înalți savaiți vor trece către tine și se vor închina, zicând că întru tine este Dumnezeu și nu este Dumnezeu afară de Tine[62]. Acești bărbați, închinându-se și teologhisind, daruri au adus aur, zic ca unui Împărat, tămâie, ca lui Dumnezeu, smirnă, pentru pătimirea cea fără de prihană[63]. Și împlinirea acesteia Iosif a încercat-o, iar Nicodim după patimă, a îngropat trupul acela de viață purtător cu o sută de litre de smirnă și aloe[64].

22. Că prunc ni S-a născut nouă și în iesle s-a culcat, în a Cărui mână a dumnezeirii rotundul pământului și toată făptura sunt ținute în chip cuvenit lui Dumnezeu[65].

Și ca să spun pe scurt, lăsând la o parte pe cele mai multe, că prunc S-a născut nouă, mântuirea lumii, vindecarea bolilor, pierzania demonilor, doborâtorul statuilor și altarelor idolești, nimicirea jertfelor diavolești și a grăsimilor spurcate, scufundătorul veșnic al apostaziei tiranice a diavolului, începător al învierii universale a morților.

23. Cine a văzut sau a auzit vreodată un asemenea prunc să zacă într-o iesle înfășat în scutece și ținând universul în pumnul Său[66] și chemând apa mării sus și vărsând-o acolo unde și voiește, culcat fiind în iesle, purtat pe Heruvimi[67], alăptat cu lapte de Fecioara Maică și trimițând izvoare de ape în văi[68], ținut de brațele feciorești și ținând în siguranță pe toate.  

24. O, adânc al bogăției și înțelepciunii și cunoștinței de Dumnezeu[69], cum i s-a părut și Sfântului Pavel. O, străină minune, mai nouă decât cele de acum și cele de odinioară! O, purtare dumnezeiască de grijă și pogorâre extremă! Cum cuvântul cel necircumscris și Fiu al lui Dumnezeu și Tatălui s-a circumscris de voie în chipul de rob[70]? Cum Cel netrupesc cu firea s-a încins cu trup. Cum S-a arătat Cel nevăzut și îngerilor? Cum Creatorul puterilor nemuritoare a răbdat să îmbrace trup muritor? Cum Cel bogat în bogăția dumnezeirii și Care dăruiește bogate daruri[71] a venit la cea mai de pe urmă sărăcie?

25. Căci ce poate fi mai sărac decât un staul de boi și o iesle și peștera? Cum S-a făcut văzut în chip străin Cel Nevăzut? Cum Cel Preaînalt S-a pogorât? Cum Cel mai presus de ceruri a voit a Se face egal cu cele de jos? Cum Cel înconjurat de taberile îngerilor strălucitori a venit să Se amestece cu oamenii?[72] Cum Cel ce Se încinge cu lumina ca și cu o haină[73] Se încinge înfășat cu petice[74]? Cum S-a coborât la noi cei ce eram în groapa și în necurăția patimilor, Cel Preacurat?

26. Pentru ce s-a făcut această mare și fără de asemănare pogorâre? Acest lucru este limpede fără doar și poate pentru cei ce vor să cerceteze puterea tainei, despre care și eu voi da lămuriri pe scurt prin câteva imagini. Căci așa cum cel ce cade într-o groapă foarte adâncă și plină de noroi, nu poate să iasă de acolo, ci are nevoie de o mână de sus care să poată să-l tragă afară, tot așa și firea noastră a pătimit, căzută fiind în prăpastia călcării de poruncă și în căderea păcatului, fiind coborâtă în groapa iadului, avea nevoie de cineva atotputernic care să o scoată.

27. Și fiindcă nu avea o mână capabilă pentru aceasta a unuia care era împreună-rob cu ea, i se întinde de sus dreapta stăpânească cea atotputernică din dumnezeieștile înălțimi spre cele de jos și ca o dreaptă părintească nu numai că i-a tras afară din acea groapă[75] pe cei căzuți, ci prin mulțimea slavei și puterii ei, i-a zdrobit pe potrivnici[76], precum este scris, și, unindu-Se în chip mai presus de fire cu firea noastră cea lepădată, a înălțat-o la ceruri și, așezând-o de-a dreapta Tatălui, a învrednicit-o să fie închinată de toată făptura, și, chemându-ne și pe noi acolo, zicea: Dacă cineva vrea să-Mi slujească, să-Mi urmeze Mie, ca unde sunt eu, acolo să fie și slujitorul Meu[77]. De asemenea și fericitul Pavel a îndemnat să căutăm cele de sus, să cugetăm cele de sus[78], acolo unde șade Hristos, de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl [79].

28. Și aceasta este lucrarea nesfârșită și pogorârea, pe care și cuvântul o spunea cu puțin mai înainte, întrebându-se cum Cel Preaînalt a binevoit a Se pogorî și a sărăci până la trup[80] și a primit pe toate celelalte[81]. Și iarăși întrebându-se cuvântul despre taina cea negrăită, tot el a ritorisit și răspunsul, pe cât a fost cu putință, că S-a pogorât binevoind a înălța firea cea căzută la vechea vrednicie. Și nu doar S-a pogorât, ci a și fost osândit de voie cu moarte blestemată pe lemn în mijlocul a doi tâlhari[82] și cu cei fărădelege a fost socotit”[83], „dar nu S-a depărtat, toate făcându-le”[84] și înfăptuind toate până ce nu a cinstit-o pe ea în chip mai presus de fire, așezând-o pe tronul părintesc.

29. Și o, cea mai de pe urmă nerecunoștință a noastră că nici nu simțim o asemenea cinste, nici nu ne rușinăm de Cel ce ne-a cinstit pe noi. Și Acela o dovedește, zicând către noi în chip înțelegător: „Rușinați-vă oamenilor, rușinați-vă de venirea Mea la voi și de multa pogorâre și de moartea pe care am răbdat-o în chip rău pentru voi, lăsând rușinea păcatului la o parte veniți la Mine și Eu vă voi odihni pe voi[85] în Împărăția Mea. Pentru ce vă osteniți în deșert? Pentru ce vă trudiți în zadar? Pentru ce vă întinați trupul împreună cu sufletul în păcate și vă supuneți patimilor și răbdați să fiți și să fiți numiți robi păcatului[86]? Pentru ce din tânără vârstă și până la cea mai de pe urmă bătrânețe vă istoviți prin povara plăcerilor trupești. Până când vă veți mai osteni pentru moarte și pierzanie? Trudiți-vă puțin și pentru viața veșnică[87].

30. Pentru ce să vă osteniți și să-Mi dați Mie atâtea bunătăți pe care oricum le primiți de la Mine? Căci dacă Îmi vei aduce curăția trupului, și Eu te voi face părtaș îngerilor netrupești. Dacă rău pătimești, postind, și Eu te voi face moștenitor al desfătări Raiului[88]. Dacă ostenindu-te, petreci noaptea în rugăciune[89], numaidecât vei avea tihna veșnicei odihne în lumina cea neînserată.

31. Căci cu ce se păgubește cel ce dă un obol și primește în schimb comori? Cel ce dă o picătură de apă și primește în schimb un izvor întreg? Cel ce dă iarbă și primește în schimb veșmânt împărătesc? Cel ce dă sărăcie duhovnicească și primește în schimb bogăție necuprinsă cu mintea? Cel ce rău pătimește o zi și va împărăți veșnic? Cu ce te păgubești, omule, dacă vei da pământ stricăcios și vei primi în loc cer și pe Dumnezeu și împărăția nestricăcioasă a îngerilor, sălășluirea împreună cu drepții și strălucirea lor și glasuri de veselie[90] și cele asemenea cu acestea? Răspunde, omule, care pe care întrece în mărime,  darea, sau răsplătirea?

continuarea cuvântului în Sf. Neofit Zăvorâtul, Scrieri III, Panegirice, trad. L. Enache, ed. Pr. D. Bahrim, Ed. Doxologia, Iași, 2016, p. 511 ș.u.

 

[1] Is. 9, 5.

[2] Ps. 18, 7.

[3] Mal. 3, 20.

[4] Utrenia învierii, icos.

[5] Is. 19, 1.

[6] Fil. 2, 7.

[7] Lc. 2, 12.

[8] Sf. Grigorie Teologul, Cuvântul 16, PG 35, 944A, Slujba împărtășaniei, rugăciune.

[9] Vezi Mt. 2, 1-2.

[10] Lc. 2, 13-14.

[11] Evr. 13, 20.

[12] Lc. 2, 11-12.

[13] Lc. 2, 15-17.

[14] Lc. 2, 20.

[15] Col. 1, 23.

[16] Col. 1, 16.

[17] Ps. 23, 7.

[18] Vezi Sf. Anastasie Sinaitul, Despre cele săvârșite în Persida, ed. A Vassiliev, Anecdota Greco-Byzantina, Moscova, 1893, pp. 73-125.

[19] Ps. 118, 90-91; Ps. 135, 6.

[20] Ier. 2, 12.

[21] Irmosul Cântarea 1, glasul al 8-lea, “Pe Faraon cel ce era purtat în carele de război...”.

[22] Is. 9, 5.

[23] Mt. 3, 2.

[24] Pilde 8, 23.

[25] Col. 1, 6.

[26] Ps. 118, 91

[27] Mt. 3, 17; Mc. 1, 11; Lc. 3, 22.

[28] Fc. 1, 26.

[29] In. 1, 3.

[30] Is. 9, 5; Lc. 2, 11.

[31] Is. 9, 6.

[32] Is. 9, 5. Vezi și Neofit Zăvorâtul, Despre poruncile lui Hristos. 8, 1, Σύγγραμματα, Ι, pp. 127-128.

[33] Mt. 3, 17; Mc. 1, 11; Lc. 3, 22.

[34] In. 5, 22-23.

[35] In 1, 18.

[36] Ef. 1, 5.

[37] Fil. 2, 7.

[38] Sf. Ioan Damaschin, Expunere exactă a credinței ortodoxe, 47, PG 94, 1017A = Kotter, II, p. 128.

[39] Adică al omului.

[40] Rom. 8, 32.

[41] Evr. 9, 12.

[42] Fil. 2, 7.

[43] In. 5, 30.

[44] Vezi Mt. 25, 31.

[45] In 1, 11.

[46] Ps. 2, 8; Fapte 7, 5.

[47] Mt. 27, 38; Mc. 15, 27.

[48] Ps. 26, 12.

[49] Ps. 5, 11.

[50] Mt. 21, 40; Mc. 12, 9; Lc. 20, 15.

[51] Is. 9, 5; Lc. 2, 11.

[52] Ps. 118, 91

[53] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Nașterea lui Hristos, PG 61, 764D-765A.

[54] Ps. 109, 3.

[55] Fapte 10, 42.

[56] Evr. 1, 1.

[57] Is. 2, 3; Mih. 4, 2.

[58] Avacum, 3, 3.

[59] Ps. 49, 2

[60] Is. 11, 1.

[61] Mt. 2, 1.

[62] Is. 45, 14.

[63] Mt. 2, 11.

[64] In. 19, 38-40.

[65] Is. 40, 22.

[66] Is. 40, 12; Ceasurile la Nașterea lui Hristos, idiomela Ceasului al 3-lea ;  Slava Ceasului al 9-lea.

[67] 1 Rg. 4, 4; 4 Rg. 19, 15; Is. 37, 16.

[68] Ps. 103, 10.

[69] Rom. 11, 33; vezi Vecernia Nașterii lui Hristos.

[70] Fil. 2, 7.

[71] Rom. 10, 12.

[72] Ceasurile Nașterii lui Hristos, idiomela Ceasului al 3-lea.

[73] Ps. 103, 2.

[74] Ceasurile la Nașterea lui Hristos, Slava Ceasului al 9-lea.

[75] Ps. 39, 3.

[76] Ieș. 15, 7.

[77] In. 12, 26.

[78] Col. 3, 1-2.

[79] Mc. 16, 19; Ef. 1, 20.

[80] 2 Cor. 8, 9.

[81] Adică toate cele ce țin de trup, patima, moartea, afectele.

[82] Mt. 27, 38; Mc. 15, 17.

[83] Mc. 15, 28; Lc. 22, 37; Is. 53, 12.

[84] Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, rugăciunea anaforalei.

[85] Mt. 11, 28.

[86] Rom. 6, 17.

[87] Mt. 19, 16.

[88] Iez. 31, 9; Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, rugăciunea anaforalei.

[89] Lc. 6, 12.

[90] Ps. 41, 5; 46, 2; 117, 15

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular

You must have Javascript enabled to use this form.