viețile sfinților scrise de sfinți...

Sf. Neofit Zăvorâtul: Viața Sfinților Andronic și Atanasia (9 octombrie)

10 Octombrie 2016 / Cuvinte duhovnicești

Al lui Neofit Monahul și Zăvorâtul,

scurt cuvânt de laudă la Sfântul nostru Părinte și făcător de minuni, Andronic și la soția lui, Cuvioasa Atanasia și o parte din minunile lor

Părinte, binecuvintează,

  1. Viața strălucită și plină de faimă a lui Andronic și Atanasia mărturisește cu strălucire chemarea lor corespunzătoare. Căci legați fiind cu legăturile inevitabile ale vieții și fiind părinții a doi copii și pe aceștia pierzându-i nu au pătimit nici o slăbiciune omenească, ci imitând mărimea de suflet a lui Iov (Domnul a dat și Domnul a luat[1] și celelalte) apoi rupând cu bărbăție și înțelepciune legăturile vieții[2] și împărțind averea nevoiașilor, au strâns comoară în cer[3]. Nu au întors spatele[4] vieții și trupului, nu au fost biruiți de bogăție și de bunăstarea vieții nu au spus dă-ne nouă altă sămânță, Creatorule al firii, ci trecând cu vederea orice binecuvântată pricină, luându-și bun rămas de la patria lor, cetatea Antiohiei, și de la toți, au călătorit la Sfintele Locuri din Ierusalim și au rugat pe un cumnat de soră că: „Dacă moartea va împiedica întoarcerea noastră, fă casa noastră casă de oaspeți, frate”. Și spunând acestea, s-au gătit de călătorie având sufletul aprins de dorire către Dumnezeu și de a se închina la Sfintele Locuri și să fie învredniciți de sfântul veșmânt al chipului celui îngeresc.
  2. Închinându-se la Sfântul Mormânt al Domnului și în celelalte locuri, și împlinindu-și dorința, au ajuns în Alexandria încheindu-și călătoria la racla Sfântului Mare Mucenic Mina. Și de acolo plecând, au ajuns la Sketis, s-au întâlnit cu marele Daniil, povățuitorul mănăstirii Sketis, care, primindu-i cu bunăvoință și cunoscând cu ochiul său străvăzător cele ce vor fi cu privire la fericita Atanasia, îl îndeamnă pe Andronic să o ducă pe fericita Atanasia într-unul din schiturile cuvioase din cartierul Optsprezece și să o tundă, poruncindu-le ca deocamdată să se îndepărteze de vederea și vorbirea împreună și fiecare să împlinească separat călătoria nevoinței.
  3. Cu bună credință, fericiții, asumându-și cu sârguință porunca acestui cuvios povățuitor, au împlinit călătoria nevoinței lor cu postiri, privegheri, rugăciuni, dormit pe jos, lacrimi[5] și cu celelalte rele pătimiri, uneltind să veștejească tăria trupului[6] și ceea ce este mai rău să-l supună celui mai bun și trupul să-l supună duhului. Ceea ce au și făcut fericiții, întăriți fiind de ajutorul dumnezeiesc și folosindu-se de o mai aspră nevoință, ea vărsând sudorile nevoinței în mănăstirea de fecioare amintită, întru care a și fost tunsă, iar el, devenind ucenic al dumnezeiescului povățuitor Daniil cel mare și tuns fiind de el, a avut drept palestră[7] viețuirea cea după Dumnezeu.
  4. Petrecând timp de doisprezece ani într-o asemenea despărțire și sârguință, omorându-și patimile trupului[8] și prin harul Duhului Sfânt agonisindu-și slava nepătimitoare a îngerilor, i-a îmbătat dorul închinării din nou la Mormântul cel de viață dătător, ceea ce era o lucrare a iconomiei negrăite și semnul limpede al unei virtuți mai mari. Nici Andronic nu a fost oprit de starețul lui, nici Atanasia de egumena ei, astfel încât au pornit-o în călătorie, fiecare ridicându-se din propriul schit, mișcat fiind de Duhul. Și printr-o pronie negrăită, au devenit tovarăși de călătorie. Și unul pe altul se iscodeau cu privire la nume. Și Andronic s-a descoperit pe sine, dar ea se numea pe sine Atanasie, căci se încinsese cu veșminte bărbătești, încercând să-și ascundă firea femeiască cea care își îmbărbătase în chip mai presus de fire slăbiciunea femeiască și se întărise cu râvna lui Dumnezeu[9].
  5. Având fața veștejită de vânt și purtând semnele unui post aspru, nu-i era cunoscut deloc lui Andronic cine este monahul, tovarășul lui de călătorie, ci numai se mira de evlavia și de înțelepciunea lui. Dar Atanasia, cunoscând limpede pe Andronic vorbea măsurat și cu reținere cu Andronic, temându-se ca nu cumva, din multa cuvântare, să se dea pe față taina ei. De aici și Andronic se minuna încă și mai mult de tăcerea tovarășului său și măsura în cuvânt.
  6. Ajungând la Sfintele Locuri și închinându-se cum doreau, se întorc iarăși în părțile din Sketis, fiecare fiind stârnit de virtutea celuilalt, hotărăsc ca restul timpului vieții lor să îl petreacă împreună. Vine, așadar, dumnezeiescul Andronic la starețul lui, dumnezeiescul Daniil[10] și cere sfat de la el. Iar acela cunoscând cu ochi străvăzător ceea ce avea să fie, se învoiește și îl îndemna pe Andronic și lăuda virtutea lui Atanasie, zicând că: Îmi este cunoscut Atanasie și înălțimea lui în virtute și tovărășia ta cu el va ajunge la cel mai bun sfârșit. Astfel, așadar, dumnezeiescul Andronic, primind sfaturile și binecuvântările cuviosului povățuitor vine la așa zisul Atanasie.
  7. Și viețuind împreună alți doisprezece ani s-a făcut foarte cunoscut și foarte vestit numele lui Andronic și Atanasie nu numai în Sketis, ci în toată Alexandria. Și în tot locul era mare faima lui Andronic și a lui Atanasie nu doar pentru virtute și pentru nume, ci pentru izvorul minunilor și s-a împlinit prin ei cuvântul care spune: pe cei ce Mă slăvesc îi voi slăvi[11]. Dar că Andronic împreună cu soața lui L-a slăvit pe Dumnezeu cu fapta și cuvântul este cu totul limpede. Căci bărbatul era strălucit și faimos, bogat și vestit argintar cu știința, având această îndeletnicire de la părintele său. Dar fiindcă a neglijat pe soața sa și a ales să se înstrăineze de toate cele desfătătoare ale vieții acesteia și pe Dumnezeu să-L slăvească în mădularele lor[12], pe bună dreptate și Dumnezeu i-a slăvit pe ei pe pământ și în cer[13].
  8. Săvârșind călătoria vieții lor virtuoase în chip atât de vestit și slăvit, a venit vremea cununilor și răsplătirilor la despărțirea de viață[14]. A venit la el starețul Daniil care îi vizita după obiceiul lui în fiecare an. Către care vorbind cele cuvenite și poruncind cele privitoare la palestra nevoințelor lui, a plecat. Dar pe când era la jumătate de cale îl ajunge pe el în grabă pe jos dumnezeiescul Andronic și zice către el: „Te cheamă pe tine, părinte, fratele Atanasie, ca să te rogi pentru el, căci se duce la Domnul. Întorcându-se[15] în grabă dumnezeiescul bărbat, a aflat-o pe ea petrecând cele din urmă clipe. Vorbind cu ea cele ce se cuveneau și dându-i ei Sfintele Taine ale lui Hristos, zice către el fericita în taină că: „În așternutul meu vei găsi o hârtie scrisă și vei ști cele dintr-însa, ca unul care știai mai dinainte acestea, și la înmormântarea trupului meu, dă hârtia fratelui Andronic. Și spunând acestea și încredințându-și sufletul în mâinile lui Dumnezeu[16], a sfârșit în chip cu totul cuvios.
  9. Dar când să o îmbrace pe ea cu veșmintele de înmormântare, atunci s-a descoperit tuturor celor prezenți în chip străin că era femeie. S-a adunat întreaga Sketis și mulțime nenumărată de popor la auzul și la priveliștea aceasta străină[17]. Dar multe minuni și multe tămăduiri a feluritelor boli a arătat Dumnezeu la depunerea acestor sfinte moaște și toți au slăvit pe Dumnezeu[18], ca Unul care a dat firii celei slabe biruința. Dar când i s-a încredințat și lui Avva Andronic la îndemnul fericitei hârtia și când i s-a făcut cunoscut că nu Atanasie, ci Atanasia era, femeia lui de odinioară, cine poate cânta pe măsură bucuria-întristare a lui Andronic și uimirea poporului? Căci nu vreau să mai lungesc cuvântul și să cânt despre toți aceia.
  10. Iar dumnezeiescul Daniil, rămânând și la pomenirea de nouă zile a cuvioasei și făcând slujbe de pomenire, a plecat la coliba lui. Dar după ce a străbătut o bună bucată de cale, iarăși cineva iute l-a ajuns din urmă și i-a zis: „Nu te duce, părinte, mai departe. Căci te cheamă pe tine fiul tău, Andronic, care e pe punctul de a se duce la Domnul și el”. Și îndată bătrânul, cum era iute de picior, a alergat îndărăt, arătând și monahilor din Sketis să vină la înmormântarea lui Andronic. Ajungând bătrânul, pe când cuviosul Andronic încă mai răsufla, și făcând rugăciune pentru el și trimițându-l pe el la Domnul, voiau Schitioții să-i mute moaștele în Sketis, ca fiind frate al lor, dar voiau și Tabennisioții să le îngroape la mănăstirea din cartierul Optsprezece, ca pe un împreună nevoitor cu Atanasie și era nu mică ceartă între ei despre aceasta. Dar judecând dumnezeiescul Daniil legiuit, să-l îngroape cu sora lui și tovarășa lui de nevoință, a pus capăt certei.
  11. Trebuie ca și noi să punem capăt rostirii cuvântului aici, acolo unde și cuvioșii aceștia au încheiat trecerea lor prin lume[19]. Dar voi mai adăuga unele lucruri despre biserica lor și iarăși câteva din multele lor minuni. Căci nu puține sunt minunile săvârșite prin sfintele lor moaște. Iată că și o sfântă biserică în numele lui Andronic și Atanasia a fost construită, în care pictându-se sfintele lor icoane, din acestea a picurat mir ca niște broboane de sudoare, care era tămăduitor de felurite boli dintre care voi povesti îndată două sau trei pentru încredințarea cu privire la harul dumnezeiesc al sfinților.
  12. Un om din vecini căzând într-o boală de limbă nevindecată (ucenicii medicilor o numesc cancer) îi mânca limba omului chinuitor. Și fiindcă nu dobândea vindecare de la nici unul dintre medici, vine la doctorul cel îmbelșugat și, luând din mirul de care am vorbit și ungându-și limba, în câteva zile omul a fost văzut sănătos având limba teafără și vorbind limpede.
  13. Un altul iarăși avea în grijă o fiică tânără care avea cheltuite măruntaiele, boala fiind numită de medici abces, fiind mai mare decât arăta toată știința medicală. Aduce tatăl pe copilă la racla cuvioșilor și luând din mirul lor și amestecându-l cu apă și dând să bea copilului, a tăiat patima băutura aceea ca un briceag și printr-o vomă iritabilă și acră, copila s-a slobozit de patimă.
  14. Apoi și altul având părțile cele ascunse ale corpului putrezite de o boală cumplită, zăcea pe jumătate mort. Dar amintindu-și de minunile lui Andronic și Atanasia și de mirul care picura de la ei, trimițând și ungându-și părțile lui putrede, degrabă durerea s-a potolit, rănile în puține zile s-au curățat însănătoșindu-se. Iar bărbatul care s-a bucurat de această minune s-a grăbit printr-un bărbat priceput să predea în scris minunile cuvioșilor și viața lor cea vestită.
  15. Iar eu, după trecerea atâtor ani, o fericită a mea doime, o jug preafericit înjugat de Dumnezeu, Atotlucrătorul, ce cuvânt de laudă vrednic vă voi aduce sau ce vă voi numi după vrednicie[20]? Căci viața voastră strălucită și vestită biruiește orice cuvânt de laudă[21]. Căci înjugând bărbăția cea duhovnicească la nemurirea faptelor, brazde dumnezeiești[22] ați arat și ați semănat dreptate[23] și ați secerat roade vii[24] și ați adunat în jitnițele dumnezeiești odrăslirile faptelor voastre, treizeci, șaizeci și o sută[25] din odrăslirile cele cuvenite lui Dumnezeu. Ați răbdat arșița întregii zile a vieții voastre ostenitoare, ați purtat până în sfârșit fără picoteală frigul nopții[26] împotriva patimilor și a demonilor, ați adunat comoară în cer[27] bogăția faptelor voastre și acum vă desfătați de bogăția dumnezeieștii bucurii, de unde a fugit toată durerea și întristarea și suspinul[28] și întru care este lumina cea fără de sfârșit și glasurile celor ce se bucură[29], întru care este moștenirea nemuririi și desfătarea Raiului.
  16. Iar cât despre sfintele voastre moaște, după asemănarea izvorului, așa izvorăsc mirul și mărturie cuvântului meu stă țara Attaleei unde se află o parte din moaștele dumnezeiescului Andronic: atât de tare izvorăște mirul, încât se împarte în toată țara și cu nimic nu se împuținează, dăruind cu îmbelșugare vindecările celor ce suferă[30]. Între care venind și un tânăr din țara Mirelor care avea șarpe în pântece și suferea cumplit și ungându-se cu mir, îndată a vomitat șarpele. Lucrarea acestui mir am văzut-o și eu, adus mie într-un vas mic de sticlă de cineva din Attaleea și am văzut lucrarea lui în oameni și dobitoace și am slăvit și eu împreună cu cel slăvit pe Cel ce slăvește, fiindcă El pe cei ce Îl slăvesc pe El îi slăvește[31] cu slavă fără asemănare. 
  17. Iar voi, o sfântă pereche și preacuvioase Andronic și Atanasia, primind rostirea cuvântului meu ca pe o mică binecuvântare, îmbunați-L pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe care L-ați slăvit în mădularele voastre, pentru mine și pentru toți cei ce laudă pomenirea voastră de fiecare an, îndrăznire având către El, Căruia și noi îi trimitem slavă, împreună cu Tatăl și cu Sfântul și de viață începătorul Duhul Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. 

Extras din volumul: Sf. Neofit Zăvorâtul din Cipru, Scrieri III. Panegirice, trad. din greaca veche de L. Enache, studii de N. Papatriandafillou - Theodoridis și T. Yiankou, ediție îngrijită de Pr. D. Bahrim, Ed. Doxologia, Iași, 2016, pp. 242-250.

 

[1] Iov 1, 21.

[2] Cf. Ps. 2, 3; 115, 7.

[3] Cf. Mt. 6, 20

[4] Cf. II Rg. 22, 41; Ps. 17, 41.

[5] Cf. II Cor. 6, 5.

[6] Sf. Grigorie Teologul, Împotriva lui Eunomie, Cuvântul 27, 7 (SC 250, p. 86 = PG 36, 20B) et passim 14, 139.

[7] Palestrele erau locul unde se antrenau gimnaștii și gladiatorii pentru luptele în arenă. Termenul a fost împrumutat de literatura creștină pentru a desemna locul de nevoință.

[8] Cf. Col. 3, 5.

[9] II Cor. 11, 2.

[10] Despre avva Daniil din Sketis a se vedea monografia lui B. Dahlman, Saint Daniel of Sketis. A Group of Hagiographic Texts Edited with Introduction, Translation, and Commentary, Uppsala, 2007. Versiunea vieții sfinților Andronic și Atanasia, cu traducere engleză, a se vedea la pp. 166-179.

[11] I Rg. 2, 30.

[12] Cf. I Cor. 6, 20

[13] Cf. Ps. 148, 13.

[14] Cf. II Tim. 4, 6-8.

[15] Cf. I Mac. 11, 22.

[16] Cf. Lc. 23, 46.

[17] Idiomela Laudelor Cincizecimii.

[18] Cf. Lc. 5, 26; Fapte 4, 21.

[19] Sf. Ioan Damaschin, Cuvânt la Schimbarea la Față, 10-20, ed. B. Kotter (= PG 96, 561B).

[20] Slujba Imnului Acatist al Născătoarei de Dumnezeu.

[21] Sf. Vasile cel Mare, Despre credință, PG 31, 465 A; Sf. Grigorie de Nyssa, Despre cei patruzeci de mucenici II (GNO X, 1, p. 160, Lendle = PG 46, 773D – 776A); Utrenia din 27 decembrie, canonul Sfântului Ștefan, cântarea a 9-a.

[22] Cf. Ier. 4, 3.

[23] Cf. Pilde 11, 21.

[24] Cf. Ps. 128, 7.

[25] Cf. Mt. 13, 8, 23; Mc. 4, 8, 20.

[26] Cf. Fc. 31, 40; Mt. 20, 12.

[27] Cf. Mt. 6, 20.

[28] Is. 35, 10; 51, 11.

[29] Cf. Ps. 41, 5; 46, 2; 117, 15.

[30] Cf. Taina Sfântului Maslu.

[31] Cf. I Rg. 2, 30.

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular

You must have Javascript enabled to use this form.