Cuvânt duhovnicesc

Sf. Simeon din Muntele Minunat: Despre ieșirea sufletului din trup

24 Mai 2014 / Cuvinte duhovnicești

Cuvântul al XXII-lea

Despre ieșirea sufletului din trup și despre puterile inteligibile ale răutății și despre laudele îngerilor către Dumnezeu și despre cei ce se află în păcate

  1. Este de ajuns mărturia Sfântului Pavel, ca să înfățișeze cât de dureroasă este ieșirea sufletului din trup, pe care obișnuia să o numească ziua cea rea. Dar fiindcă dragostea ne îndeamnă în chip foarte necesar și pentru tot folosul și siguranța, ridicându-vă pe voi de la cuvinte la război, vă vom încredința cununa biruinței celei nemuritoare. Căci zice astfel: „Întăriți-vă în Domnul și întru puterea tăriei Lui, îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri. Pentru aceea luați toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea”[1]. Căci strâmtorarea ieșirii din trup este arătată ca fiind ziua cea rea. Sufletul este prins și tras afară din trup, așa cum ai scoate cărbunii din vatră. Atunci se înspăimântă sufletul ieșind împreună cu îngerii care sunt împreună cu el în văzduh, cu diavolul și cu demonii care sunt împreună cu el, ca un amarnic vameș care împiedică sufletele păcătoșilor să fie trecute fără vătămare de îngerii luminii spre măreția cerurilor.
  2. Iată, taină mare vă spun vouă. Știu eu un om în neamul acesta[2] care este convins că acum puțini sunt cei care își încredințează sufletele lor în mâinile îngerilor, căci s-a înmulțit fărădelegea și nedreptatea din pricina răcirii iubirii, și demonii sunt cei care le iau pe acestea. Pentru aceea se și folosesc de chinuri fără milă împotriva lor cu o cumplită judecată, la desprinderea de corturile a nenumărați oameni. Și acest om virtuos vedea cum demonii scoteau afară sufletele din trupuri, până ce urcau până la pleoapele ochilor și atunci, el, vorbind aspru cu ei (cu demonii), în puterea Duhului Sfânt și întinzându-și mâna peste sufletul strâmtorat de mare nevoie, îndată aceia înfricoșându-se, îl lăsau și plecau. Și sufletul se întorcea la starea trupului. Acestea le vedea petrecându-se în fiecare zi din răutatea demonilor și se ruga în sinea lui și, suspinând și întristându-se, deplângea omeneasca deșertăciune. Și a strigat apoi, precum Moise, din inimă către Dumnezeu, întrebând să afle ceva despre lucrul acesta. Și i s-a descoperit lui prin Duhul Sfânt că, în vremurile prezente, din zece mii de suflete, abia câte unul se găsește care ajunge în mâinile îngerilor, pe care îngerii cu laude, drept fiind și fără de pată, îl iau cu cinste și cu cântări, luptând împotriva puterilor vrăjmașe, precum este scris.
  3. Luat fiind sufletul și urcând din puterea acestei vămuiri (adică rătăcire), îngerii, din bunătatea care le stă în fire, pătimesc împreună cu el și se întristează când demonii îl înconjoară, încercând să vadă ce va fi la sfârșit și sperând să vadă ceva dintr-ale lor strălucind în suflet. Căci diavolul cere socoteală și dă lămurire îngerilor izbăvitori despre păcatele sufletului, că de ce a ajuns în răspunderea lui. Și când încearcă astfel să-l smulgă din mâinile îngerilor, sufletul, biruit fiind prin vestirea faptelor lui rele, prădat, este dat în puterea stăpânitorilor întunericului care îl împiedică să urce spre cele mai de sus ale văzduhului, neavând nici un semn al virtuții ca merinde pentru mântuire. Că diavolul șade înălțat în văzduh ca un judecător, o învață însuși dumnezeiescul Apostol, zicând: „Potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării”[3]. Căci însuși Apostolul o spune, ca unul care a încercat aceasta prin experiență, prin faptul că a fost răpit, fie în trup, fie în afara trupului, până la al treilea cer[4] și, văzând în văzduh pe cel ce luptă sufletele, a istorisit acestea.
  4. Căci în fața ușilor stau diferitele puteri ale duhurilor răutății, potrivit cu poftele fiecăruia. Căci cercetează duhul curviei, dacă află pricină de stricăciune spre duhoare în suflet. Asemenea și duhul uitării cercetează, dacă vreodată, îngreunându-și inima datorită beției sau mâncării, a uitat ca să nu-și mai aducă aminte de legea și poruncile lui Dumnezeu. Cere socoteală și duhul uciderii pentru trădare, dacă vreodată s-a spurcat cu sângiuri, iar duhul iubirii de argint îl cercetează pe el dacă a răpit vreodată ceva de la cineva sau nu a făcut milă. Vine la judecată și duhul clevetirii, dacă vreodată s-a aprins să clevetească în mod mincinos pe cineva cu nedreptate, și toate celelalte mii de duhuri ale puterii întunericului cer socoteală înaintea ușilor intrării în ceruri. Acestea văzându-le cineva, cu limpezime le-a istorisit și a zis că nu erau stând în văzduhuri niște închipuiri ale duhurilor, ci însuși diavolul aștepta venirea sufletelor omenești. Și văzând ceva și auzind, așa se năpustea asupra lor, însoțindu-le, și înfricoșarea lui asupra lor, până ce se izbăveau, era mare, potrivit cu ceea ce s-a scris: „Domnul înalță pe cei blânzi și smerește pe cei păcătoși până la pământ, cântați Domnului în mărturisire, cântați Dumnezeului nostru în alăută”[5]. Alăută se socotește organul trupului. Și va da în ceasul acela trupul ca sfânt și cele dinlăuntru vor da slavă în binecuvântările mărturisirii lui Dumnezeu. Ca să fie amintită răbdarea care este în truda trupului, potrivit cuvântului Lui cel sfânt pe care El Însuși l-a spus: „Întru răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre”[6], căci Însuși Hristos este nădejdea învierii lor, Dumnezeul tuturor celor ce sunt vii întru El, binecuvântat în veci[7]. Căci vor fi împreună cu Însuși Domnul, rămânând pururea în trupuri nestricăcioase. Fiindcă cinstea și slava în veci este a Însuși Împăratului veacurilor, Celui nestricăcios, nevăzut, singurului Dumnezeu înțelept. Căci Îl vor vedea pe El atunci cei drepți, după slava cea dată lor și nepovestita făgăduință.
  5. Pentru aceasta sfinții îngeri, îmbrățișându-l, ca niște prieteni, mângâie cu mângâiere mare un asemenea suflet curat care iese și îl încurajează să fie fără frică. Iar asupra sufletului care a trăit în fapte rele, se aduce din timp în timp ca un vuiet. Că și asupra lui Iov s-a întâmplat astfel. Căci diavolul întrebând, a răsunat un vuiet de sus[8] și, cerând și luând putere, a trimis înainte și a pierdut tot ce avea. Iar la sfârșit el însuși a venit să ispitească sufletul lui, neavând putere să îl piardă pe el. Iar când văd un suflet vinovat de răutățile lor se bucură de pierzania lui, când acesta este condamnat. Iar în cazul sufletelor sfinților și drepților, sunt în amărăciune și plânsete, văzând împreună cu ele corul puterilor cerești, care se bucură de faptele bune de Dumnezeu cinstite, când are loc ieșirea din trup. Căci se pot auzi mii de zeci de mii, ca dintr-un singur trup, într-un glas, răsunând către el: „Nu te teme, suflete, slujitorii tăi suntem”, căci îngerii înșiși se bucură, slujind sfinților ca lui Dumnezeu. Ceea ce Sfântul Apostol spune limpede: „că sunt duhuri slujitoare, trimise ca să slujească celor ce vor fi moștenitorii mântuirii”[9]
  6. Iar în ziua ieșirii, dacă sufletul este desăvârșit, va fi lui ceea ce este scris: „Duhul tău cel bun mă va povățui la pământul dreptății”, adică la pășunile Raiului, arătându-i lui toate. Și acolo Domnul i Se va arăta lui tainic. Cum i-a spus și tâlharului că astăzi vei fi cu Mine în rai. Căci strigă și sufletul: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta” și aude neprihănitul glas: „Împărăția cerurilor înlăuntrul vostru este”[10]. Aproape este cuvântul făgăduinței Lui și dăruiește sufletului întreaga Împărăție, zicând cuvântul acela profetic: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine, nu te rătăci, că Eu sunt Dumnezeul tău și te întăresc”[11]. Acestea le aude până la a treia zi a Învierii Mântuitorului și atunci se înalță la ceruri. Iar acolo îl întâmpină vameși răi, piedicile demonilor în tot văzduhul, iar sufletul, luptându-se cu ei, fulgerând ca o văpaie, așa trece cântând și zicând: „Domnul este luminarea mea și mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele; de cine mă voi înfricoșa?”[12] și după ce îi biruiește pe ei și trece de toate puterile stăpânitorilor întunericului, având cununa din florile Raiului, îl întâmpină pe el popoare și neamuri, mulțimea îngerilor și arhanghelilor.
  7. Și așa până la patruzeci de zile este înălțat de-a lungul și de-a latul cerurilor, potrivit Înălțării Domnului, și se închină Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt. Tatălui și Fiului Li se închină, iar Duhul Sfânt stă în fața lui mijlocind, fiindcă Se numește Mângâietor. Și iarăși vede pe Duhul Sfânt șezând împreună cu Tatăl și pe Fiul șezând de-a dreapta Duhului, ca arhiereu, mijlocind și El pentru el. Și iarăși vede pe Fiul șezând și pe Duhul cel Sfânt în slavă. Și Tatăl cel dintâi cuprinde grumazul sufletului și, sărutându-l, îi vestește lui neîntristarea, pentru că este și se numește Tată a toată mângâierea. Și atunci îl slăvește pe el, dându-i lui arvunile cu mână tare și cu braț înalt, punându-i pe cap diadema cununii slavei celei neveștejite în Duhul vieții, fulgerând înaintea îngerilor, că are această arvună a vieții veșnice și a Împărăției cerurilor și a desfătării Raiului. Pe acestea toate le arată sfinților îngeri care saltă, dănțuind împreună cu sufletul pentru judecata Cuvântului și vor da laudă și închinăciune Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, slavoslovind în Aliluia.
  8. Acestea sunt spuse nemincinos de către mine, fiindcă și Însuși Domnul mărturisește mie despre acestea în Sfintele Lui Evanghelii, zicând: Multă bucurie se face în ceruri[13] pentru mântuirea drepților, după cum arată și Fericirile Lui, zicând: „Fericiți cei săraci cu Duhul că a lor este Împărăția cerurilor”[14]. Iubiții mei să ne sârguim să înfățișăm Domnului trupurile noastre sfinte, spre cinstea sufletului prin slavă și nestricăciune, ca iarăși să le luăm pe acestea de la Domnul. Și potrivit Sfântului Profet Daniel, la trâmbița venirii Domnului, ridicându-ne din țărâna pământului, vom fi albiți și străluciți, ca strălucirea tăriei cerului, lepădând întinăciunea fărădelegilor și materialitatea stricăciunii. Așadar, să nu ni se pară a ne sfârși viața noastră în cugetul trupului, căci trup și sânge stricăcios nu moștenește Împărăția cerurilor. Cum? Stricăciunea stăpânește asupra nestricăciunii? Trupul  păcătoșilor este stricăcios, iar trupul cel curat este plin de nestricăciune, este sfânt și locaș vieții. Multe sunt relele trupului pe care Domnul, numindu-le poveri greu de purtat, iarăși cheamă cu compătimire la pocăință: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre”[15].
  9. Este de ajuns ca o atât de mare mângâiere a lui Dumnezeu să cheme sufletele noastre și să ne îndrepte la jugul cel mai bun al Domnului, care este nevoința aspră și rugăciunea, prin care trebuie să avem asemănare cu El pentru a fi și noi neagonisitori, înfrânați, curați și mai presus de plăceri. Și nici să nu avem deloc cugetul trupului și să nu ne înălțăm pe noi înșine în ochii noștri, ci să ținem nemânierea și purtările blândeții, fără slavă deșartă, fără sminteală, fără furtișaguri, fără lăcomia pântecelui, și în libertate, cu toată cuvioșia și buna cuviință, ca unii care în fiecare zi murim, ca să trăim o viață asemenea îngerilor. Nu vă înrăiți, fraților, în necazuri, nici nu socotiți mare intervalul de timp pentru nevoință până la plecarea de aici, ci gândiți-vă că vremelnică este lupta prin necazurile trupului, știind că mai mare este, mai presus de orice măsură, intervalul veșnic nesfârșit al veșnicei vieți. Ca unii care avem să rămânem cu Domnul pururea prin nădejde. Și să nu socotească fiecare că este departe sălașul lui, ca unul care pleacă într-un loc apropiat. La fel și Domnul ne îndeamnă să avem fără șovăire înaintea ochilor pe cele cerești și, întrebat fiind de noi să ne spună despre Tatăl, ca unor prieteni și concetățeni ai Lui, ne răspunde că Împărăția cerurilor înlăuntrul nostru este[16]. Așadar, Însuși Tatălui, împreună cu Unul Născut Fiul și cu Duhul Sfânt, se cuvine slava în vecii vecilor. [Amin].

 

[1] Ef. 6, 10-13.

[2] Neam aici este folosit și cu sensul de generație.

[3] Ef. 2, 2.

[4] II Cor. 12, 2.

[5] Ps. 146, 6-7.

[6] Lc. 21, 19.

[7] Rom. 9, 5.

[8] Iov, 1, 19.

[9] Evr. 1, 14.

[10] Lc. 17, 21.

[11] Is. 41. 10.

[12] Ps. 26, 1-2.

[13] Cf. Lc. 15, 7.

[14] Mt. 5, 3.

[15] Mt. 11, 28.

[16] Lc. 17, 21.

Vedeți și fișierele atașate

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular

You must have Javascript enabled to use this form.