Cateheza 54 din colecția „Catehezelor mici”

Sf. Teodor Studitul: Cateheză la începutul Postului Mare

18 Februarie / Cuvinte duhovnicești

Cateheza 54

Despre post și nepătimire, rostită la începutul Postului Mare

Frați și părinți, vremea Postului Mare comparat cu tot anul pare ca un port neînvăluit de valuri, în care revărsându-se toți oamenii, se bucură de seninătate duhovnicească. Căci nu numai pentru monahi, ci și pentru laici, mici și mari, conducători și conduși, împărați și preoți, pentru orice neam și pentru orice vârstă este mântuitor timpul ce ne stă înainte. Căci orașele și satele mai ales se opresc din toată zarva și tulburarea lor. Dar se întăresc psalmodiile și doxologiile, rugăciunile și citirile, pentru care Bunul nostru Dumnezeu, milostivindu-Se, liniștește duhurile noastre, ne iartă greșalele noastre, dacă vom cădea înaintea Lui cu inimă sinceră, cu frică și cutremur, și vom plânge făgăduindu-I Lui îmbunătățirea noastră pe mai departe. Dar pentru cei ce trăiesc în lume să vorbească parohii bisericilor cele cuvenite. Căci au nevoie cei ce aleargă în arenă de încurajarea celor ce luptă împreună cu ei. La fel și cei ce postesc au nevoie de mângâierea învățătorilor. Dar fiindcă eu am fost pus în fruntea voastră, a cinstiților, vouă vă și vorbesc și aceasta pe scurt.

Postul, așadar, este înnoirea sufletului. Căci zice sfântul Apostol: chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru însă se înnoiește din zi în zi[1]. Iar dacă se înnoiește, este limpede că se înfrumusețează potrivit frumuseții arhetipului. Iar înfrumusețat fiind atrage asupra sa dragostea Celui ce a zis: Eu și Tatăl Meu vom veni și ne vom face sălaș la el[2]. Dacă, așadar, atât de mare este harul postului, încât ne face pe noi sălaș al lui Dumnezeu, suntem datori, fraților, să-l primim cu bucurie, fără să ne simțim împovărați de simplitatea regimului, știind că Domnul, deși putea să hrănească îmbelșugat, a primit cu pâine și cu apă miile de oameni din pustie. Apoi ceea ce este neobișnuit (postul), ușurat fiind prin râvnă, va deveni neîntristător. Dar postul nu se limitează numai la mâncăruri, ci constă în depărtarea de orice rău, precum au spus dumnezeieștii noștri părinți. Să ne depărtăm, așadar de acedie, de trândăvie, de lene, de pizmă, de ceartă, de răul obicei, îngăduință față de sine, de idioritmie. Și să ne depărtăm de pierzătoarea poftă, fiindcă șarpele cel cu multe chipuri întinde curse celor ce postesc. Să-L auzim pe cel ce zice: „Era frumos la vedere și bun de mâncare rodul care m-a omorât”. Și vezi că a zis că era frumos la vedere, nu cu firea. Așa cum cineva care ține mult o rodie trecută în coajă roșie o va afla stricată, în același mod și plăcerea fățărnicind dulceață nespusă, dar când este luată, se află mai amară ca fierea, înghițind sufletul prins de ea mai mult decât o sabie ascuțită cu două tăișuri. Ceea ce a pătimit strămoșul nostru Adam amăgit de șarpe. Fiindcă s-a atins de mâncarea interzisă, a aflat moarte în loc de viață. Aceasta pătimesc toți care de atunci și până acum sunt înșelați de balaur în același chip. Căci așa cum el însuși fiind înduneric se preface în înger de lumină tot așa știe să prefacă răul în bine, amarul în dulce, întunericul în lumină, urâtul în frumos, ceea ce este ucigător în ceea ce este viu. Și astfel cel prearău nu pierde niciodată ocazia să amăgească lumea. Dar noi, fraților, să nu ne înșelăm prin feluritele lui înșelări, nici să pătimim același lucru cu păsările care, apropiindu-se cu lăcomie de mâncarea pusă la vedere, cad în lațul vânătorului. Ci să dăm la o parte vălurile păcatului cu ajutorul minții și să vedem răul gol-goluț și să fugim de el foarte.

Pe lângă acestea, să fim gata la vreme de psalmodii, râvnitori la cântări, atenți la citiri, plecându-ne genunchii după măsura dată în fiecare ceas lucrând cu mâinile noastre, fiindcă este bine să lucrăm, fiindcă cel ce nu lucrează nu este vrednic nici să mănânce, purtând poverile unii altora, fiindcă unul este slab, altul este tare, folosindu-ne cu măsură de mâncare și băutură și de celelalte necesare, încât să nu râvnim la cei ce viclenesc[3], ci să râvnim în bine. Întru toate să fim buni între noi, milostivi, binevoitori, supuși, plini de milă și de roade bune Și pacea lui Dumnezeu care covârșește orice minte, să păzească inimile voastre și cugetele voastre[4]. Și acum să fiți învredniciți să ajungeți fără de vină ziua cea stăpânească a Învierii, în veacul viitor, la Învierea din morți, ca să dobândiți Împărăția cerurilor, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Extras din volumul: Sf. Teodor Studitul, Catehezele mici, în pregătire la Editura Doxologia, în colecția „Viața în Hristos. Pagini de Filocalie”, nr. 10.

[1] 2 Cor. 4, 16.

[2] In 14, 23.

[3] Ps. 36, 1.

[4] Filip. 4, 7.

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular

You must have Javascript enabled to use this form.