Din Viața Sfântului Chiril Fileotul (sec. XI - XII)

Calea guvernării creștine

Mănăstirea Vatopedi, Sf. Munte Athos, Capela icoanei Paramythia Mănăstirea Vatopedi, Sf. Munte Athos, Capela icoanei Paramythia

Calea guvernării creștine

Un demnitar bizantin a venit să ceară sfat duhovnicesc Sfântului Chiril Fileotul, mișcat de faima discernământului acestuia. Este vorba de Mihail, sevastul și protostratorul, trimis chiar de Împăratul Alexie Comnenul. Cuviosul îl primește cu foarte multă asprime, nu cu lingușelile și slugărnicia cu care sunt primiți astăzi politicienii și guvernanții de către bărbații Bisericii. Episodul e antologic, fiind relatat de hagiograf cu mult umor:

« Plecând seara târziu și bătând în poarta mănăstirii, când i-a deschis portarul, îndată luându-l de mână, l-a predat celor de sub el. A făcut aceasta ca să nu-i tulbure pe frați. Umblând cu pas molcom, s-a oprit în fața ușii cuviosului, care era închisă și, bătând, a zis: „Binecuvântează, părinte!”. Și cuviosul: „Dumnezeu să nu te binecuvinteze!”. Iar acela iarăși bătând, a zis: „Binecuvintează, părinte!”. – Ți-am spus ție: „Dumnezeu să nu te binecuvinteze!”. Apoi a treia oară bătând, a zis: „Deschide, părinte!”. Iar el: „Să nu fie să te am pe tine fiu, blestematule, du-te la tatăl tău satana și acela te va binecuvânta, cum ești vrednic!”. Și sevastul: „Om sunt, avva, nu demon. Și am venit ca să fiu binecuvântat de sfinția ta!”. Și cuviosul: „Eu știu bine cine ești, cum și tu mă știi pe mine. Dar mă minunez de nerușinarea ta. Cum fiind blestemat stărui ca un câine care latră?” Uimit fiind de toate acestea, sevastul a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Avva, eu sunt Mihail, sevastul și protostratorul”. Când a auzit aceasta cuviosul, îndată ridicându-se, a deschis și, făcând rugăciune, a zis: „Dacă om ești, fă cruce și zi rugăciunea”. După ce a făcut aceasta, l-a îmbrățișat pe el. ››

De ce s-o fi purtat așa cuviosul cu demnitarul? Poate pentru că orice poziție înaltă este de la sine însoțită de multă mândrie, iar „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă” (Iacov 4, 6; I Pt. 5, 5). Și atunci, pentru a-l aduce în starea de smerenie potrivită pentru primirea cuvântului, pentru ca însuși starețul să primească cuvântul potrivit dela Dumnezeu pe care să-l transmită mai departe aceluia, a făcut un gest care frizează nebunia, numindu-l fiul al satanei. Asemănarea cu câinele care latră este evident o referință la pilda femeii cananeence din Evanghelie („Da Doamne, dar și cânii mănâncă de la masa stăpânilor lor!”; Mt. 15, 27; Mc. 7; 28).

Iată însă un fragment din sfaturile pe care le-a primit demnitarul, toate de mare actualitate:

« Drept credincios este nu cel ce miluiește pe mulți, ci cel ce nu nedreptățește pe nimeni.

Trebuie, așadar, să păzim cu dreaptă credință legile impuse și să nu schimbăm pe nici una.  Căci ceea ce se impune prin ele, chiar dacă ar părea mai rău, este mai folositor decât a le înnoi mereu, chiar dacă acest lucru ar părea mai bun. Căci așa cum trupul lipsit de suflet cade, tot așa și cetatea care nu are legi se nimicește. Cineva a spus că legile sunt sufletul cetății. Căci așa cum medicii sunt izbăvitori pentru cei ce bolesc, tot așa sunt legile pentru cei nedreptățiți.

Păzind legile, scoți afară fricile. Căci în afara fricii este oricine păzește legea.

Nedrepții sunt cei care nu țin legea. O cetate este guvernată perfect dacă trăiește după lege și îi pedepsește pe cei nedrepți. Căci îi nedreptățește pe cei buni cel ce îi cruță pe cei răi. Dar cei ce pedepsesc pe cei nedrepți aceștia îi împiedică pe ceilalți să nedreptățească.

Două pricini mișcă pe om spre grija lui Dumnezeu: pedeapsa nelegiuirii și răsplătirea dreptei credințe.

Fii drept judecător celor ce greșesc altora, și foarte milostiv cu cei ce-ți greșesc ție. Căci pe de o parte vei avea slava de a fi drept și  purtător de grijă. Iar pe de altă parte, îți vei arăta bunătatea sufletului și caracterul milostiv. Căci astăzi vedem contrariul.

Judecător nedrept este conștința întinată.››

Traducerea fragmentelor de L. Enache după E. Sargologos (ed.), La Vie de saint Cyrille le Philéote, moine byzantin († 1110) (Subsidia hagiographica 39), Bruxelles, 1964, pp. 212-215, 437-440 [în pregătire pentru colecția Viața în Hristos, Pagini de Filocalie a Editurii Doxologia].

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular

You must have Javascript enabled to use this form.