La Duminica Tuturor Sfinților

IPS Ierotei Vlachos/Pr. Ioannis Romanidis: Cine sunt sfinții?

26 Iunie 2016 / Cuvinte duhovnicești

Cine sunt sfinții?

Toți cei părtași, pe diferite trepte, energiei sfințitoare și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu poartă numele de Sfinți. În categoria Sfinţilor se numără Prorocii, Apostolii, Părinţii şi toţi prietenii lui Hristos de-a lungul veacurilor, toți câţi se împărtășesc de energia luminătoare şi îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, între care se numără mucenici, nevoitori cuvioşi, clerici şi mireni, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni. Aceştia toți  poartă numele de Sfinţi.

Sfinţii nu sunt doar niște oameni buni, ci sunt toți cei care s-au unit cu Dumnezeu-Cuvântul neîntrupat şi întrupat, cu Hristos. Sfinţenia este însuşirea comună a Prorocilor, Părinţilor, Mucenicilor și Nevoitorilor. Toţi sunt Sfinţi, deoarece înlăuntrul lor lucrează energia sfinţitoare a lui Dumnezeu, şi sunt Părinţi, pentru că nasc fii duhovniceşti.

„Nu există la Părinţi deosebirea dintre Sfinţi şi Părinţi. La Părinţii Bisericii, Sfinţii sunt Părinţi, iar Părinţii sunt Sfinţi.”

Sfinţi sunt numiți toți cei care, prin curăţire şi luminare, ajung la îndumnezeire și  se împărtăşesc de energia îndumnezeitoare a lui Dumnezeu.

Cei care au ajuns la îndumnezeire şi au devenit Sfinţi sunt sau nu sunt o realitate? Asta-i problema fundamentală.

Noţiunea de sfinţenie nu este una umanistă sau moralistă, ci teologică. Sfinţi sunt cei care s-au tămăduit duhovniceşte, cei care, după curăţirea inimii, au ajuns la luminarea minţii şi la îndumnezeire. Aceştia sunt adevăratele mădulare, lucrătoare, ale Trupului lui Hristos.

„Există azi concepţia că, dacă cineva este om bun, respectă legea şi celelalte, atunci automat este și bun creştin, candidat la sfinţenie. Așa că toate bunicuţele şi bunicuţii noştri sunt cu toții candidaţi la sfinţenie. Asta, desigur, după criteriile moraliştilor. Numai cine are o concepţie moralistă despre sfinţenie poate să vadă lucrurile așa.

În teologia patristică, însă, există un alt punct de vedere. Cel care s-a tămăduit, acela este Sfânt. Pentru că Sfânt înseamnă, în tradiţia patristică, un om tămăduit şi nimic mai mult; înseamnă cel care a trecut prin curăţire și a ajuns la luminare şi de la luminare a trecut la îndumnezeire. S-a tămăduit şi, prin urmare, este Sfânt.

Din acest motiv, în Biserica primară, își ziceau unul altuia Sfinţi, încă dinainte să moară. De ce erau creştinii numiţi Sfinţi, Sfinţii din Tesalonic, Sfinţii din Corint etc. şi de ce numeau Sfinţi niște oameni în viaţă? Pentru că membrii Bisericii, în epoca veche, erau cei care se aflau în starea de luminare. Aveau cel puţin Rugăciunea minţii (noetică). Şi pentru că aveau Rugăciunea minţii şi se aflau în starea de luminare, se numeau Sfinţi.”

[ Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului, Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, vol. I, trad. Tatiana Petrache, Ed. Doxologia, Iași, 2014, pp. 277-282. ]

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular

You must have Javascript enabled to use this form.