Din minunile Sfântului Simeon de la Muntele Minunat

Mijlocirile Sfântului Simeon atunci când Antiohia a fost cucerită de către perși

28 Februarie 2014 / Patristica / Pr. Dragoș Bahrim
  • Mănăstirea de la Muntele Minunat astăzi
    Mănăstirea de la Muntele Minunat astăzi
  • Plachetă georgiană înfățișând pe Sf. Simeon din Muntele Minunat
    Plachetă georgiană înfățișând pe Sf. Simeon din Muntele Minunat
  • Ruine la Muntele Minunat. În centru se poate observa baza stâlpului
    Ruine la Muntele Minunat. În centru se poate observa baza stâlpului
  • Panoramă de pe Muntele Minunat
    Panoramă de pe Muntele Minunat

 

Viața Sfântului Simeon din Muntele Minunat 57-63

În vremea aceea, i s-a descoperit sfântului ce avea de gând să facă Dumnezeu în cetatea Antiohiei și că din poartă în poartă avea să fie aprinsă de perși, prin care s-a apropiat pustiirea ei. Și s-a rugat robul lui Dumnezeu pentru cetate și i-a zis lui Dumnezeu: „Iată strigătul celor ce locuiesc în ea s-a suit înaintea Mea și a venit vremea răsplătirii pentru fărădelegile pe care le fac, întinzând masă și libații și jertfă demonilor, sub pretextul sorții cetății și întărâtându-Mă la gelozie prin acestea, pentru aceea îi voi preda și Eu unui popor fără pricepere. Și a văzut și iată, a fost trimis un duh purtător de sabie în cetate. Această vedenie le-a istorisit-o robul lui Dumnezeu fraților și unora din antiohienii care veniseră la el și care duceau viață evlavioasă.

Trecând puțină vreme, a ridicat Dumnezeu pe Hosroe, împăratul Perșilor, și cuvântul dreptului era aproape, căci mulțime mare de perși își așezaseră tabăra înaintea porților cetății Antiohiei. Și a strigat sfântul către Domnul dacă Se va răzgândi în privința celor arătate lui mai înainte și dacă va preda cetatea perșilor. Și iarăși a doua oară s-a rugat pentru cetate și i-a zis lui Domnul: „voi preda cetatea și nu voi ascunde de tine cele ce voi face. Căci o voi umple pe ea de vrăjmași și voi preda pe cei ce locuiesc în ea spre tăiere. Mulți dintre ei vor pleca robi. Iar acum îți voi pune ție cununa păcii, semnul crucii Mele, pază în jurul tău și peste puțin vei vedea ce vedenie este”.  Și iarăși a venit în răpire Duhul la sfânt ținând crucea de viață făcătoare și vede doi îngeri purtând haine de lână și arcuri întinse în mâinile lor și mănunchiuri de săgeți și a întrebat slujitorul lui Dumnezeu ce sunt acestea și au zis: „Crucea este mântuirea și siguranța împotriva oricărui dușman, iar săgețile pentru orice inimă a celor ce încearcă să vină asupra ta cu ucidere de sabie, ca să-i întoarcă pe ei cu frică și să nu poată nimic împotriva ta prin puterea Domnului care ne-a trimis pe noi să te păzim pe tine.

După ce i s-a arătat lui această vedenie, iarăși vede cetatea împresurată, zidurile luate cu asalt prin scări și pe barbari înlăuntru și plângere și tânguire mare răsuna și fugă mare din cetate era, mulți aruncându-se pe ei înșiși de pe ziduri și apoi că și cele două porți cea dinspre mare și de la miazăzi s-au deschis, prin strigătul sfinților, cruțând Dumnezeu, ca să nu piară până în sfârșit cu toții. A văzut și pe doi dintre monahii care erau împreună cu dânsul abandonându-și locurile și plecând din mănăstire și unuia i s-a tăiat capul, iar celălalt a fost luat rob. Acestea erau cele arătate în vedenie, și a urmat acesteia îndeaproape și fapta. Căci s-a întâmplat ca cetatea împresurată să fie luată de perși și aprinsă din poartă în poartă, dar nu a fost arsă toată. Și unii se aruncau de pe ziduri, alții au fugit prin cele două porți pe la miazăzi. Au plecat și cei doi monahi, temându-se, și unul a fost decapitat de barbari, iar celălalt a fost luat rob. Dar dintre care au rămas împreună cu el în munte nu a căzut nici unul, fiindcă turn tare de la fața vrăjmașului[1] le era lor rugăciunea sfântului.

 Atunci unii dintre oștenii care au fugit de la fața barbarilor acelora au ajuns la robul cel sfânt al lui Dumnezeu. Iar unul dintre ei era rănit târându-și piciorul care șchiopăta din coastă și care se chinuia cumplit de durere. Când l-a văzut pe copilul lui Dumnezeu cel sfânt, i s-a închinat lui. Iar sfântul luând o ramură de palmier date lui de Dumnezeu a dat-o unuia dintre ucenicii lui, poruncindu-i să pecetluiască prin ea coasta celui suferind în numele Fiului lui Dumnezeu celui viu, zicând: „Fii sănătos, prin puterea Celui ce S-a răstignit pentru noi. Și îndată i s-a întărit coapsa lui și a stat sănătos și împreună cu el toți au slăvit pe Dumnezeu.

Au venit în munte perșii și au ajuns aproape de locul în care era robul lui Dumnezeu. A zis tuturor să stea în rugăciune încordată și el însuși plecând genunchii și lipindu-și fruntea de stâlp se ruga lui Dumnezeu să alunge pe perși. Și îndată au căzut pe spate cu caii lor și zdrobindu-se au plecat de acolo. Văzând aceasta ucenicii lui slăveau pe Dumnezeu și pe sfântul Lui rob, Simeon. Iarăși într-altă zi alți perși au urcat în munte și s-a rugat robul lui Dumnezeu și a zis: „Doamne, Cel ce ai acoperit Muntele Sinai cu întuneric pe vremea slujitorului Tău Moise[2], acoperă-ne și pe noi cu harul Tău, și întunecă ochii nelegiuiților acestora. Și îndată s-a pogorât ceață din nor și trecând aceia nu au văzut pe nimeni. Și s-a făcut fața sfântului ca o față de înger[3] și venind unul dintre ucenicii lui dimineața a văzut și s-a spăimântat foarte, că era sfântul slăvit prin harul Duhului Sfânt. Mulțime de bună mireasmă a mirurilor și tămâierilor era în jurul lui de la slava care îl păzea pe el, încât se minunau ucenicii și slăveau pe Dumnezeu.

Dar demonul cel urâtor de bine, cuprins ca totdeauna de pizmă a găsit pretext, cum credea, să-l tulbure și să-l dezarmeze pe sfânt. Pentru aceea a inspirat frică ucenicilor lui și teamă ca să plece din mănăstire din pricina deselor raiduri ale perșilor. Și când a venit dimineața au venit la sfânt, zicându-i lui: „Te rugăm, părinte, să mergi cu noi care plecăm până ce vor trece barbarii aceștia, căci nu mai putem de frică să rămânem aici”. Dar fiindcă sfântul s-a folosit de multe cuvinte de îndemn către ei ca să nu facă un asemenea lucru, și nimic isprăvind, le-a zis lor: „Mergeți cu pace, fraților, căci scris este: «Prietenii mei și vecinii mei în preajma mea s-au apropiat și au șezut și cei de aproape ai mei departe au stat»[4]. Dar eu voi fi cu voi în duhul”[5]. Pe când zicea acestea, lăsându-l pe el au plecat toți. Au năvălit în mănăstire perșii. Iar robul lui Dumnezeu tinzându-și mâinile către Dumnezeu, zicea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ascunse armele prin puterea Ta nevăzută, luptă și izgonește pe nelegiuiții aceștia, ca și întru aceasta să fie slăvit numele Tău cel Sfânt. Și odată cu rugăciunea, ca alungați de puterea unei mulțimi de oșteni, au fugit fără să-l mai tulbure deloc pe sfântul rob al lui Dumnezeu. Cât timp a rămas singur slujitorul lui Dumnezeu trei zile bucurându-se de cântări și laude duhovnicești[6], a venit harul lui Dumnezeu și s-a vărsat mulțime de mir de bună mireasmă pe haina lui de păr și a umplut locul. Și nu s-a mai despărțit de veșmântul lui mireasma aceea până la sfârșit. Se gândea robul lui Dumnezeu că pururea se va liniști astfel și vede doi sfinți îngeri, unul de-a dreapta lui și altul de-a stânga, zicându-i lui: „Îndrăznește, fiindcă și noi suntem cu tine, nu ești singur”. Odată cu cuvântul acesta au venit și ucenicii lui și l-au aflat pe el bucurându-se și veselindu-se și mulțumeau lui Dumnezeu, Cel ce mântuiește pe cei ce nădăjduiesc în El[7].

Multe minuni a făcut și atunci Dumnezeu prin robul Lui cel sfânt cu cei luați în robie care chemau numele lui. Căci apărându-le lor sfântul în mijlocul barbarilor, îi izbăvea. Și mulți au venit vestindu-i acestea și închinându-se lui, mulțumeau Domnului.

Întru care un frate luat în robie de acești barbari, venindu-și în sine, a povestit unui scholarios[8], care fusese luat și el în robie și slujea ca oștean, plângând și amintindu-și de minunile Sfântului Simeon. Dar secretarul era legat cu verigi de fier. A chemat fratele numele sfântului, ca să-l izbăvească pe el din asemenea robie și îndată trecând prin mijlocul barbarilor s-a izbăvit.

Dar văzând secretarul care era în lanțuri și crezând, a zis cu lacrimi: „Hristoase Dumnezeul robului tău, al Sfântului Simeon, izbăvește-mă pe mine de nelegiuiții aceștia, ca să-Ți aduc rugăciunile mele prin el[9], cele pe care le-au trimis buzele mele și le-a grăit gura mea în necazul meu”. Și îndată au căzut fiarele de la picioarele lui și, trecând prin mijlocul barbarilor, s-a izbăvit și el și nimeni dintre ei nu a avut puterea să zică împotriva lui vreun cuvânt. Și venind, a dat laudă Domnului despre toate câte a auzit și a văzut.

[Viața Sfântului Simeon 57-63, extras din volumul: Viața Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Viața fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, traducere de L. Enache, studiu introductiv de P. van den Ven, ediție îngrijită de Pr. D. Bahrim (Colecția Viața în Hristos, seria Hagiographica, nr. 1), Editura Doxologia, Iași, 2013]

 

[1] Ps. 60, 3-4.

[2] Ieş. 20, 21.

[3] F. A. 6, 15.

[4] Ps. 37, 11.

[5] Col. 2, 5.

[6] Ef. 5, 19; Col. 3, 16.

[7] Mt. 5, 12; I Ptr. 4, 13.

[8] Σχολάριος, soldat al unuia din regimentele gărzilor imperiale. Vezi E. Stein, Histoire du Bas-Empire, t. 2, pp. 428-429.

[9] Ps. 65, 13-14.

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular

You must have Javascript enabled to use this form.