Sf. Fotie, Patriarhul Constantinopolului: Omilia a 5-a, La Bunavestire

24 Martie / Patristica

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului

Omilia a 5-a,

rostită  la  Bunăvestirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

 

            Strălucit este praznicul acestei zile și strălucită bucurie aduce marginilor pământului. Dă bucurie, risipind vechea întristare, dă bucurie, izgonind blestemul lumii și reînnoind ridicarea celui ce a căzut oarecând și dând tuturor mântuire. Îngerul vorbește cu Fecioara și se nimicește șoapta șarpelui și se înlătură atacul uneltirii. Îngerul vorbește cu Fecioara și se slăbește înșelarea Evei și firea osândită se arată mai înaltă decât osânda, ca și mai înainte de osândă și agonisește dobândirea Raiului ca moștenire. Acesta vorbește cu Fecioara și arvunește eliberarea lui Adam și șarpelui începător al răutății îi este răpită  tirania asupra neamului nostru și stăpânirea lui este zdrobită și află acum că în zadar s-a înarmat împotriva făpturii. Căci slăbesc măiestriile lui împotriva noastră, fiindcă firea cea netrupească, aducând vestirea, pune trofeu de biruință nebiruit împotriva păcatului. Căci crucea lui Hristos și Pătimirea cea de voie este înghițirea morții și a păcatului de biruință, pe lângă pătimirea prin întrupare. Îngerul aduce bunăvestirea Întrupării de care astăzi ne veselim și al cărei praznic îl prăznuim.

            Îngerul este trimis la Fecioară și firea oamenilor se înnoiește, căci a băut vestirea ca pe un leac al mântuirii și varsă tot veninul balaurului și se curăță de solzii bolii. Îngerul este trimis către Fecioara și zapisul păcatului este rupt și pedeapsa neascultării este anulată și chemarea tuturor este arvunită. Astăzi a venit bunăvestirea bucuriei, fiindcă arhanghelul schimbă cuvinte cu Fecioara, fiindcă arhistrategul puterilor celor nevăzute vorbește cu Maria care era logodită cu Iosif, dar care a fost mai dinainte rânduită și păstrată pentru Iisus. Dar ce vorbește și ce îi aduce? O, înfricoșată taină, cuvânt negrăit și mod necuprins al unui cuvânt străin! Încerc să spun ce îi vorbește și ce îi aduce dar sunt oprit de neliniște? Sunt oprit, fiindcă încep să măsor noianul iubirii de oameni a Stăpânului. Sunt oprit, fiindcă cer să scrutez adâncul dumnezeieștii iconomii. Și mintea amețește să se apropie, cuvântul se retrage, limba încetează să grăiască. Și apoi prin râvnă, cuvântul iarăși, ca și cum s-ar îndârji, vrea să îndrăznească, dar nedumerirea înarmând tăcerea împotriva lui, o face să poarte biruința.

            Dar tu, o, cel mai înțelept dintre evangheliști vino ca, începând cu mine împreună cuvântul, să arunci departe de mine, prin împreună-lucrarea ta, neliniștea mea și, alungându-mi frica, fă-te chezaș îndrăznirii mele prin împreună-vorbirea cu mine, zicând:  În luna a șasea a fost trimis de Dumnezeu arhanghelul Gavriil într-o cetate a Galileei, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif din casa și neamul lui David, și numele Fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea a zis: Bucură-te ceea ce ești  plină de har, Domnul este cu tine. Vezi care erau cele aduse ei și cele pe care le-a grăit către ea?  Vezi pricina vorbirii? Bucură-te, zice, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine.  O, străină taină care scapă oricărei înțelegeri și oricărei cuprinderi cu mintea! Taina este crezută ca atare, nu este investigată, este admirată, nu cercetată, taina este închinată, nu examinată, mărturisită, nu scrutată, cinstită, nu cântărită,   dorită, nu  înțeleasă. Îngerul este trimis la Fecioara, anunțând stăpâneasca venire, vestind venirea lui Dumnezeu la oameni, binevestind replăsmuirea făpturii noastre. Îngerul este trimis la Fecioară făcând cunoscută pogorârea Stăpânului, și Stăpânul, odată cu vestirea, vine. Acela aduce bunele vestiri și Stăpânul împlinește cuvintele. Acela strigă Fecioarei: Bucură-te, ceea ce ești plină de har și Stăpânul împlinește cu fapta bucuria. Acela îi spune Fecioarei: Bucură-te, ceea ce ești plină de har și lumea întreagă prin ea adună roadele bucuriei. Acesta rostește închinarea Fecioarei celei fără de pată și Fecioara se tulbură de străina închinare, iar toată făptura tresaltă de bunavestire mântuitoare.

            Se tulbură cinstita Fecioară, dar nu refuză salutarea. Se tulbură de cuvinte, dar nu se întoarce de la binefacere. Căci văzând, s-a tulburat de cuvântul lui și se gândea ce fel de închinăciune să fie aceasta. S-a tulburat, dar nu s-a întors de la închinăciune. S-a tulburat, dar se gândea în sinea ei. Se gândea, căutând modul acestei închinăciuni, dar vedea rațiunea ei scăpând cugetelor ei. Ce fel de închinăciune să fie aceasta? Văd, zice, că nu este cuprinsă în limitele obișnuinței, depășește rânduielile firii, nu poate fi descrisă de faptele omenești: Ce fel de închinăciune să fie aceasta? Îl văd pe mesager stând cu evlavie ceea ce mă convinge să primesc vestirea cu bucurie, dar îmi pune înainte cuvinte pețitoare și bucuria se schimbă în frică și îmi tulbură sufletul cu mesajul. Văd fața reținută de respect, dar îmi vestește venirea Mirelui. Îl văd vorbind cu înțelepciune, dar îmi vestește cuvintele zămislirii și dorul fecioriei mă silește să bănuiesc cuvântul ca înșelător. Ce fel de închinăciune să fie aceasta ? De aceea mă tulbur văzând lucrul cântărind egal în mintea mea de ambele părți. Rânduiala mesagerului și întreaga lui stare împreună cu frumusețea chipului învață că mesajul vine de la Dumnezeu, dar cuvintele care îmi semnifică venirea unui pețitor mă conving să refuz învoirea. Căci, zice evanghelistul, văzând s-a tulburat. Ce a văzut și pentru ce s-a tulburat? Văzându-l pe înger privind cu ochi curați, dar aducând mesajele unui pețitor. Luând aminte cu ochi curat, dar vorbind despre legăminte de nuntă. Auzind aceste cuvinte de nuntă și văzând felul vorbirii că nu este părtaș  patimilor, Sfânta Fecioară s-a tulburat de contradicțiile cugetelor și fiind stăpânită de frică înțeleaptă, se uimea de străina închinare.

            Dar ce spune către ea îngerul? Oare a lăsat-o pe ea să se tulbure de cugetele contradictorii? Oare a privit-o cum se zbuciuma de valurile nedumeririlor? Și atunci cum nu ar fi fost mustrat ca un rău slujitor al poruncii? Cum nu i s-ar fi răsplătit cu pedeapsă pe drept cuvânt că a lăsat-o pe Fecioară să se tulbure. Ce îi spune: Nu te teme, Marie, nu am venit înșelare să-ți grăiesc ție, ci să-ți vestesc nimicirea înșelării. Nu am venit ca să înșel, ci să mă fac chezașul izbăvirii din înșelare. Nu am venit să-ți prad neprădata feciorie, ci să-ți binevestesc sălășluirea întru tine a Plăsmuitorului și păzitorului fecioriei. Nu te teme, Marie, nu sunt slujitor al vicleniei șarpelui, ci trimis al Celui ce nimicește șarpele. Acela prin cuvânt și-a vărsat veninul în firea omenească și amestecând otrava cu moartea, a vărsat vătămarea în toți, iar eu am venit până la margini, concentrând în poruncile stăpânești viața cea fără de sfârșit, prin care se îndepărtează de la neamul oamenilor boala și  capătă îndrăznire fericirea cea din Rai. Acela prin amăgirea îndumnezeierii l-a prăvălit pe Adam în neascultare și a schimbat petrecerea aceluia liberă de chinuri cu viața aceasta împovărătoare, iar eu îți binevestesc pe Creatorul tuturor că va îndumnezei pe om cu-adevărat în preacuratele tale sânuri feciorelnice și va dezlega amăgirea îndumnezeirii. Am venit ca trimis al Mirelui, iar nu ca uneltitor, dătător de bucurie, iar nu pricină de întristare, mai  înainte vestitor al mântuirii, iar nu sfătuitor al pierzaniei. Nu te teme, Marie, eu voi tămădui gândurile tale cu poruncile cele stăpânești, eu voi dezlega legăturile nedumeririi. Ai aflat har la Dumnezeu. Închinarea mea este a harului dumnezeiesc, nu slujitoare a firii omenești. Este a harului dumnezeiesc, iar nu a omeneștii uneltiri, este a harului dumnezeiesc, iar nu al comuniunii trupești. Este a harului dumnezeiesc care întrece orice cuget omenesc.

            Dar când auzi de har, omule, să nu socotești că în zadar i s-a dat harisma Fecioarei, nici să nu presupui că darul era din iubire de cinste deșartă. A aflat har Fecioara la Dumnezeu, fiindcă s-a făcut pe sine vrednică de Creatorul, fiindcă prin frumusețea curăției și-a înfrumusețat sufletul și s-a pregătit pe sine să fie locaș vrednic de iubit Cuvântului, Celui ce a întărit cerurile. A aflat har la Dumnezeu, nu numai fiindcă și-a păzit fecioria fără de prihană, ci și fiindcă și-a păzit neîntinată dispoziția liberă  a inimii, fiindcă din pruncie a fost sfințită lui Dumnezeu templu însuflețit netăiat de mână omenească, ci zidit de Împăratul slavei, din pricina nepătării trupului, a strălucirii fecioriei, a neîntinării curăției, a dispoziției inimii celei curate, din pricina neplecării sufletului spre păcat și a neschimbării din bine. Pentru aceasta, vei lua în pântece și vei naște Fiu, pe Care Heruvimii Îl slăvesc cu cutremur. Vei lua în pântece și vei naște Fiu, pe Care cetele îngerilor se înfricoșează să-L privească, pe Care făptura întreagă nu-L poate cuprinde, pe Creatorul pântecelui nestricăcios, nu stricând fecioria, ci pecetluind încuietorile fecioriei, Care prin naștere nu va nimici curăția, ci o va arăta nestricată de toată întinăciunea. Vei lua în pântece pe Cel ce este pretutindeni, dar neîncăput nicăieri, pe Care numai pântecele tău este crezut că poate să-L încapă fără strâmtorare. Vei lua în pântece pe Plăsmuitorul strămoșului tău. Despre tine a strigat și prorocul, zicând: Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuil care se tâlcuiește Cu noi este Dumnezeu. Acesta Dumnezeu tare este, Stăpânitor, Domn al păcii și părinte al veacului ce va să vie.

            Cele proorocite despre tine le binevestesc și eu astăzi și nu vin să-ți aduc cuvintele mele, ci aducând poruncile Celui ce m-a trimis. Acela l-a insuflat pe Isaia să proorocească despre tine. Acesta iarăși mi-a încredințat mie astăzi să binevestesc împlinirea prorociei de atunci care este pe cale de a se înfăptui. Și iată, vei lua în pântece și vei naște Fiu și vor chema numele lui Emmanuil, care se tâlcuiește cu noi este Dumnezeu, dar fiindcă prin El se vor bucura de mântuire Îl  vor numi Iisus, pe Cel ce i-a mântuit pe ei din păcatele lor. Căci numele Lui vine de la binefacere, chemarea numelui este de la folosul Lui, din fapte este lauda. Îl vor numi Iisus, prin Care le curge lor bogăția nesecată a mântuirii, prin Care sunt zdrobite boldurile morții, prin Care înflorește harul nemuririi. Și cade stăpânirea păcatului, poartă biruință firea celui căzut. Acesta mare va fi și Fiu al Celui Preaînalt Se va chema. Mare va fi, cum și era, chiar dacă va îmbrăca strâmtorarea trupului, chiar dacă Își va încinge smerenia trupului. Mare va fi căci nici asumarea omenității nu-I va micșora măreția dumnezeirii, ci mai degrabă va înălța împreună cu ea smerenia omenității.

            Mare va fi și după întrupare, sau dacă vrei, și după osteneli și după sudorile care curg în picuri mari  și după ce a primit a pătimi toate câte obișnuiește să pătimească firea trupului. Pentru aceea, chiar dacă Îl vei vedea flămânzind,  asudând, ostenind, ocărât, biciuit și la sfârșit răstignit, mort și îngropat, să nu presupui nimic nevrednic de Dumnezeu, cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Căci Acesta mare va fi, precum și era, chiar dacă a primit de voie cele ale trupului și s-a supus legii firii noastre prin propriul trup. Mare va fi și Fiu al Celui Preaînalt Se va chema. Căci nu tu Îl vei numi, ci Acela Se va chema. Căci nu tu Îl vei numi cu numele, ci Acela va fi numit. Și de cine va fi numit? fie în mod vădit că de Tatăl cel de o ființă Care cunoaște exact firea Fiului, Căci nimeni nu a cunoscut pe Fiul decât numai Tatăl și nimeni nu a cunoscut pe Tatăl, decât numai Fiul, de la Care este nașterea negrăită și mai înainte de veci a Fiului, Acesta are și cunoașterea Lui nemincinoasă. Cel ce are și cunoașterea adevărată a Odraslei,  Acesta este vrednic de crezare că I-a pus și numele potrivit. Pentru aceea și zice Dumnezeul tuturor  și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit, de El să ascultați. Așadar numele Lui este dintotdeauna, chiar dacă abia acum i-a fost pus numele spre învățătura și cunoașterea noastră. De aceea și spune că va fi numit, iar nu că va fi. Căci era și mai înainte de veci, șezând împreună cu Tatăl cel de o ființă. Pe Acesta Îl vei lua în pântece și te vei arăta Maică a Lui. Pe acesta Îl va primi sânul tău feciorelnic, Care nu a încăput în sălaș ceresc, al Cărui pumn ține toate și a Cărui lucrare a proniei este ținerea și menținerea ființelor, pe Acesta Îl vei lua în pântece.

            Dar ce răspunde la toate acestea Preasfânta Fecioară? Oare nu cumva a fost îndată înmuiată de cuvinte sau deschizându-și auzul cu plăcere gândurilor, și-a dat fără cercetare încuviințarea? Nicidecum. Dar ce zice? Știu acum limpede că îmi descrii în cuvinte zămislirea și nașterea și pe Fiul meu, dar prin acestea și mai mult mi-ai mărit nedumerirea. Cum va fi mie aceasta de vreme ce eu nu știu de bărbat? Căci orice naștere este prin unirea cu bărbat pe când înstrăinarea de unirea cu bărbat nu îngăduie nici auzului să conceapă zămislirea. Cum îmi va fi mie odraslă, al Cărei Născător nu este cunoscut? Cum va fi aceasta? Și cine știe să tâlcuiască sfatul cel stăpânesc? Cine îndrăznește să afle pricină poruncii împărătești sau să expună rațiunea tainicei iconomii? Cine poate să vestească modul străinei nașteri? Cine poate pătrunde taina cea nepătrunsă? Cum va fi aceasta? Una știu, una am fost învățat, una am fost trimis să spun, și pe aceasta o spun: Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. Acesta te va învăța cum vei naște, acesta îți va tâlcui cum vei zămisli, căci El este părtaș sfatului stăpânesc, ca fiind de un tron, iar eu sunt rob, slujitor al poruncilor stăpânești, nu tâlcuitor al poruncii, plinitor sunt al voii Lui, nu interpret al sfatului. Acesta va rândui toate, Acesta toate le cercetează, și adândurile lui Dumnezeu. Eu însă strig: Bucură-te, ceea ce ești plină de har și laud minunea și mă închin nașterii, dar ca să spun modul zămislirii nu știu. Dar dacă vrei să primești credința celor vestite ție și prin alte exemple, asemănând cele mari cu cele mici, crezând prin cele întâmplate deja pe cele viitoare, astfel vei lua în pântece și vei naște Fiu, precum toiagul lui Aaron a odrăslit nelucrat, lucrând cele ale celor ce aveau rădăcină, și precum ploaia a căzut din cer pe lână și a udat-o numai pe aceasta, iar pământul nu l-a rourat, tot așa și tu vei lua în pântece și vei naște Fiu. Aceasta o vestește mai dinainte strămoșul tău David, însuflat mai dinainte de Dumnezeu să vadă nașterea ta: Pogorî-Se-va ca ploaia pe lână și ca picăturile ce cad pe pământ. Precum rugul a primit focul și cum hrănind flacăra nu se strica, tot așa și tu vei zămisli Fiu, împrumutându-I trup, dând hrană focului nematerialnic și atrăgând în schimb nestricăciunea. Căci acestea toate au preînchipuit zămislirea ta, au făcut cunoscută mai dinainte nașterea, au zugrăvit de departe nașterea ta. Acestea au fost preînchipuite ca să adeverească negrăita ta naștere. S-au întâmplat mai dinainte ca să zugrăvească umbrit necuprinderea tainei. Căci rugul aprins, și roua care roura, și toiagul care dădea frunze, nu aduceau nici un folos vieții, nici nu îl atrăgea pe om spre lauda celui ce săvârșea minunea, ci minunea se întâmpla cumva fără rost, afară numai dacă nu preînchipuiau icoane și propovăduiri ale nașterii tale, ca și cum ar preceda venirea Stăpânului. O ai, dacă vrei, și pe vecina și ruda ta Elisabeta spre exemplu. Iată și aceasta, a zămislit fiu, la bătrânețea ei, și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă, că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Căci  Cel care desface legăturile sterpiciunii, Acesta poate să gătească naștere de la sine fără mijlocirea bărbatului. Cel ce reînnoiește rădăcina uscată și o face butuc roditor, Acesta și țarina cea nearată o va înnoi Sieși ca pe un ogor roditor.

            Dar acestea arhanghelul le-a spus ca să o facă pe fecioara cea fără de pată să se învoiască. Ce răspunde la toate acestea Preacinstita Fecioară, patul cel ceresc, Muntele cel sfânt, izvorul cel pecetluit, păstrat pentru Cel ce l-a pecetluit? Fiindcă  Duhul cel Sfânt va veni lămurit, nu mă mai împotrivesc, nu mai spun nimic împotrivă: Fie mie după cuvântul tău. Dacă sunt socotită vrednică de Stăpânul, voi sluji bucuros voii Lui. Dacă Îi este drag Ziditorului făpturii ca eu să fiu templu Ziditorului, să zidească El Însuși casă cum a binevoit. Dacă Plăsmuitorul se odihnește în făptură, să plăsmuiască întru mine trupul Lui, cum știe El  și cum voiește. Iată roaba Domnului fie mie după cuvântul tău. Să-mi fie mie cuvintele tale duse la împlinire cu fapta. Fie mie cuvintele tale potrivite cu faptele.

            Dar sfânta și nestricata Fecioară arătând prin aceste cuvinte ascultare trimisului Stăpânului, a încheiat cuvântul, dar noi ce vom aduce Fecioarei? Ce laudă desfătătoare  îi vom țese ei? Care altele decât cele ale căror temeiuri ni le-a dat nouă de la început Arhanghelul Gavriil, zicând: Bucură-te, ceea ce ești plină de har. Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. Bucură-te, fiindcă vedem pe soarele dreptății răsărind din tine și lumea cerească împreună cu cea pământească strălucind și alungând întunericul înșelării și strălucind lumii lumina harului.  Bucură-te, ceea ce ești plină de har că lucrând nearat spicul care ne hrănește sufletul, ai nimicit semințele lăstarului celui stricător de suflet. Bucură-te, că pâinea dătătoare de viață care s-a copt în pântecele tău purtător de foc, ca într-un cuptor, ne-o oferi nouă ca ambrozie, risipind vătămarea mâncării celei aducătoare de moarte, ca pe o frământătură. Bucură-te, că ne-ai rodit nouă pomul vieții, uscând odrăslirile mâncării din pom, și dându-ne nouă dulceața cunoștinței. Bucură-te, ceea ce ești plină de har, că învistierindu-ți mărgăritarul cel de mult preț, ai transmis până la marginile lumii bogăția mântuirii. Binecuvântată ești tu între femei, că ai nimicit înfrângerea căderii femeii, preschimbând ocara înșelării în lauda neamului. Că întru tine, Fecioara, Cel ce a plăsmuit din feciorelnic pământ pe Adam la început îl replăsmuiește pe om astăzi din feciorelnicele tale sângiuri, fiindcă, țesând veșmântul trupului Cuvântului, ai acoperit goliciunea celui întâi zidit. Și pentru ce să le mai înșir pe toate? Bucură-te, ceea ce ești plină de har, că întru tine s-au săvârșit cele mai presus de om și binecuvântarea tuturor bunătăților prin nașterea ta nouă ne-a înflorit.

            Însăți, o, Fecioară și Maică, singurul lucru nou și străin sub soare, tinde-ne nouă rugăciunea ta spre ocrotire și trimite ajutorul tău spre pază, întărește pe robul tău cel credincios și pe împăratul nostru dreptcredincios în virtute și în cinstirea de Dumnezeu, povățuindu-l să cârmuiască în chip înțelepțit de Dumnezeu cârmele împărăției celei de aici, arătându-l moștenitor al împărăției celei de dincolo, a lui Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, Fiul tău și Stăpânul, pe care fie ca noi toți să  o dobândim cu harul și cu iubirea de oameni ale lui Hristos Însuși, adevăratul Dumnezeul nostru, Cel zămislit fără de sămânță, odrăslit negrăit și născut netâlcuit din tine. Că El ne-a făcut pe noi, și noi suntem poporul Lui și oile pășunii Lui, și Lui îi trimitem slavoslovia și închinăciunea noastră, împreună cu Tatăl cel împreună-fără de început și deoființă și cu de viață dătătorul Duh Cel de o fire și împreună-veșnic, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

[traducere din greaca veche de Laura Enache, extras din volumul în pregătire la Editura Doxologia, Sf. Fotie, Patriarhul Constantinopolului, Omilii. ]

 

 

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular

You must have Javascript enabled to use this form.