Evanghelia din vinerea primei sătămâni după Rusalii

„Nu vă jurați nici pe cer, nici pe pământ, nici pe Ierusalim, nici pe capul vostru”

1 Iunie / Teologie

 Evanghelia de la Matei V, 33-41

           „Zis-a Domnul: Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: „Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale”. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este. Aţi auzit că s'a spus: Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinteEu însă vă spun: Nu staţi împotriva celui rău; iar celui ce te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt. Celui ce vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i lui şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două.”

Comentarii:

Iacov 5, 12:

„Iar înainte de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu orice alt jurământ, ci să vă fie vouă ce este da, da, şi ce este nu, nu, ca să nu cădeţi sub judecată.”

 

Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la statui, V, 7

[Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la statui, trad. pr. D. Fecioru, carte tipărită cu binecuvântarea PF Teoctist, București, 2007, pp. 115, 117]:

Să înduplecăm dar sufletul să se schimbe în bine fugind mai întâi de jurăminte şi blesteme. V-am vorbit şi ieri şi alaltăieri despre acest subiect, dar n-am să încetez nici azi, nici mâine, nici poimâine de a vă da aceleaşi sfaturi! Dar pentru ce spun mâine şi poimâine? Nu mă voi opri până ce nu voi vedea că v-aţi lăsat de hulit! Dacă nu se ruşinează cei ce calcă legea, apoi cu mult mai mult nu se cade să ne ruşinăm de această neîntreruptă sfătuire noi, care poruncim să nu se calce legea? Nu-i de vină predicatorul dacă e nevoit să vorbească mereu despre aceleaşi lucruri, ci ascultătorii, pentru că au nevoie să li se vorbească necontenit despre nişte lucruri simple şi uşor de îndeplinit. Într-adevăr, ce e mai uşor decât a nu blestema? Ţine de obişnuinţă. N-ai nevoie nici să-ţi osteneşti trupul, nici să cheltuieşti bani.

[…]

Dacă ne vom hotărî să facem aceasta, dacă ne vom îngriji de aceasta, vom pune pe calea cea bună şi celelalte griji şi necazuri ale noastre. Tu îngrijeşte-te de cele ale lui Dumnezeu, şi Dumnezeu va purta grijă de cele ale tale! Nu-mi spune mie: „Ce să fac dacă cineva mă sileşte să jur? Ce să fac dacă nu mă crede altfel?”. Mai cu seamă atunci când se calcă legea lui Dumnezeu nu trebuie să-mi spui că te sileşte cineva. Există o singură silă peste care nu poţi trece: să nu-L superi pe Dumnezeu. Eu însă îţi spun: deocamdată termin-o cu jurămintele de prisos, pe care le faci fără rost şi fără să te silească cineva, cele din casă, cele faţă de prieteni, faţă de slugi, iar dacă ai să le stârpeşti pe acestea, în celelalte n-ai să mai ai nevoie de ajutorul meu, căci gura însăşi va fi deprinsă să se teamă şi să fugă de jurământ şi nu va suferi să capete obiceiul acesta chiar de-ar sili-o cineva de mii şi mii de ori. După cum cu greu acum vă pot dezbăra de obiceiul de a jura, cu toate că vă înfricoşez cu mii de nenorociri, cu toate că vă ameninţ, vă îndemn şi vă sfătuiesc, tot aşa şi atunci când veţi deprinde obiceiul de a nu jura nu va putea nimeni, de v-ar sili de mii şi mii de ori, să vă facă să călcaţi această lege, ci, după cum n-aţi vrea să beţi otravă chiar de v-ar sili cineva, tot aşa nici n-aţi vrea să juraţi.

 

Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la statui, VII, 5

[Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la statui, trad. pr. D. Fecioru, carte tipărită cu binecuvântarea PF Teoctist, București, 2007, pp. 147-148]:

Tu însă atât de mult îl dispreţuieşti pe Dumnezeu, încât te juri chiar pe slava Lui.

         - Dar ce să fac, poţi întreba, dacă sunt silit să jur?

         - Ce silă, omule? Poartă-te în aşa fel încât toţi să ştie că vrei mai bine să suferi orice decât să calci Legea lui Dumnezeu, iar atunci nimeni nu te va mai sili să juri. Nu jurământul îl face pe om vrednic de crezare, ci mărturia vieţii, traiul virtuos, numele bun. Adeseori mulţi oameni s-au spart jurându-se, şi nu i-a crezut nimeni, iar alţii, dimpotrivă, au spus numai da sau nu, şi au fost mai vrednici de crezut decât cei care s-au jurat atâta.

Ştiind dar toate acestea şi având înaintea ochilor pedeapsa gătită şi celor care jură drept şi celor care jură strâmb, să ne dezbărăm de acest rău obicei, pentru ca de aici să păşim şi spre alte fapte bune şi să dobândim bunătăţile ce vor să fie, de care facă Dumnezeu ca noi toţi să ne învrednicim, cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui, împreună cu Sfântul Duh slavă, putere, cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la statui, XV, 5

[Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la statui, trad. pr. D. Fecioru, carte tipărită cu binecuvântarea PF Teoctist, București, 2007, pp. 259-261]:

Nu înţeapă atâta sabia, cât jurământul. Cel care a jurat și a murit, deşi pare că trăieşte, a primit lovitura. Şi după cum cel căruia i s-a pus ştreangul în jurul gâtului moare de cum iese de pe uşa închisorii, înainte de a ieşi din oraş, de a ajunge la locul de execuţie şi de a vedea călăul înaintea lui, tot aşa şi cel ce se jură.

Să ne gândim la acestea şi să nu-i punem pe fraţii noştri să jure. Ce faci omule? Pui să jure pe Sfânta Masă! Acolo unde stă Hristos jertfit, acolo îl ucizi pe fratele tău? Tâlharii ucid la drumul mare, tu, însă, ucizi pe fiu înaintea mamei lui, săvârşeşti o crimă mai blestemată decât a lui Cain! Cain şi-a ucis fratele în pustie şi a adus peste el moartea aceasta de aici; tu, însă, îl ucizi pe fratele tău în mijlocul Bisericii şi aduci peste el moartea ce va să fie, cea fără de moarte.

Oare pentru aceasta s-a făcut Biserica, pentru aceasta, ca să ne jurăm în ea? S-a făcut ca să ne rugăm în ea! Oare pentru aceasta s-a pus în Biserică Sfânta Masă, ca să ne jurăm pe ea? S-a pus ca să dezlegăm păcatele, nu să le legăm! Dacă nu te temi de altceva, teme-te de Cartea pe care i-o întinzi să se jure! Deschide Evanghelia, pe care o iei cu mâinile şi pe care-i porunceşti să jure, şi auzind ce spune acolo Hristos despre jurământ, cutremură-te şi opreşte-te!

Ce spune acolo Hristos despre jurăminte? Iar Eu vă spun vouă: Să nu vă juraţi deloc (Mt. 5, 34). Şi tu faci temei de jurământ tocmai legea care împiedică jurământul? Ce ocară! Ce nebunie! Faci la fel ca unul care ar porunci legiuitorului, (tocmai celui) care interzice omorul, să fie părtaş la omor. Nu suspin şi nu plâng atât când aud că unii au fost ucişi la drumul mare, cât suspin, plâng şi mă cutremur când văd pe cineva că se apropie de această Masă, îşi pune mâinile pe ea, atinge Evanghelia şi jură! Te întreb: Nu ştii ce-i cu banii pe care nu-i găseşti, şi ucizi sufletul? Crezi că ai atâta câştig câtă pagubă aduci şi sufletului tău, şi semenului tău? De crezi că omul este cinstit, n-ai nevoie de jurământ, iar de ştii că-i un mincinos, nu-l sili să jure strâmb!

-Îl pun să se jure, mi-ai putea spune, ca să mă încredinţez!

-Ai deplină încredere atunci când nu l-ai pus să se jure! Aşa însă, ducându-te acasă, te chinuie mereu cugetul gândindu-te: „Oare nu l-am pus în zadar să se jure? N-a jurat oare strâmb? N-am ajuns eu, oare, pricina păcatului său?”. Dacă nu l-ai pus să se jure, pleci acasă liniştit şi mângâiat, mulţumind lui Dumnezeu şi zicând: „Binecuvântat să fie Dumnezeu că m-am stăpânit şi nu l-am pus să jure în zadar, fără rost!”.

Ducă-se aurul, piară banii! Aceasta să ne fie încredinţarea noastră cea mai mare, că n-am călcat legea şi n-am silit, nici pe altul s-o facă! Gândeşte-te pentru Cine nu l-ai făcut să jure, şi asta  îţi va fi îndestulătoare mângâiere şi alinare. Adeseori într-o ceartă îndurăm curajos să fim ocăriţi, şi, spunem celui ce ne ocăreşte: „Ce să-fi fac? Ocrotitorul tău mă opreşte să-ţi răspund. El îmi leagă mâinile!”. Şi e de ajuns aceasta ca să ne mângâie. Tot aşa şi tu, când ai de gând să pui pe cineva să jure, stăpâneşte-te, opreşte-te și spune, celui care e gata să-ţi facă pe plac şi să jure: „Ce să-ți fac? Dumnezeu a poruncit să nu ne jurăm. El mă opreşte acum!”. E de ajuns aceasta şi spre cinstea Legiuitorului, şi spre siguranţa ta, şi spre înfricoşarea celui care are de gând să se jure. Acela, când va vedea că ne temem atâta să punem pe alţii să jure, cu mult mai mult se va înfricoşa să se jure cu uşurinţă. De vei grăi aşa, vei pleca acasă cu sufletul pe deplin încredinţat.

Ascultă dar de poruncile lui Dumnezeu, ca şi Dumnezeu să asculte rugăciunile tale! Cuvintele pe care le vei rosti vor fi scrise sus, vor sta lângă tine în ziua judecăţii şi-ţi vor şterge: multe păcate. Să gândim aşa nu numai despre jurământ, ci şi despre toate faptele. Când facem, de pildă, o faptă bună de dragul lui Dumnezeu şi am avut o pagubă de pe urma ei, să nu ne gândim numai la pagubă, ci şi la câştigul ce-l vom avea, căci am făcut fapta aceea de dragul lui Dumnezeu. Iată ce vreau să spun. Te-a ocărât cineva? Îndură ocara cu mult curaj! Şi vei îndura-o astfel dacă te vei gândi nu numai la ocară, ci şi la vrednicia Aceluia care ne-a poruncit să îndurăm ocara. Şi vei răbda-o cu dragă inimă! Ai dat milostenie? Nu te gândi la cheltuială, ci la câştigul ce ţi-l aduce cheltuiala aceasta! Ai avut pagubă de bani? Mulţumeşte-Ι lui Dumnezeu şi nu te gândi numai la paguba ce-ai avut-o, ci şi la câştigul ce-l ai de pe urma mulţumirii aduse lui Dumnezeu!

Dacă ajungem să cugetăm aşa, nu ne va mai întrista niciunul dintre necazurile ce vin peste noi, dimpotrivă, chiar vom câştiga de pe urma aparentelor supărări. Paguba ne va fi mai plăcută şi mai dorită decât bogăţia, supărarea mai plăcută decât bucuria şi veselia, ocara mai dorită decât cinstea, iar toate necazurile ne vor aduce câştig. Şi ne vom bucura aici de multă linişte, iar dincolo vom dobândi împărăţia cerurilor, de care facă Dumnezeu ca noi toţi să fim vrednici, cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui, Împreună cu Sfântul Duh, slavă, putere, cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Sf. Neofit Zăvorâtul, Cateheza II. 6

A aceluiași, despre jurământ și iubirea de arginți
și mărturii scripturistice despre acestea
[Sf. Neofit Zăvorâtul, Scrieri 2. Cateheze. Testamentul tipiconal, trad. Laura Enache, studii de V. Katsaros și I.E. Stefanis, ediție de pr. Dragoș Bahrim, Ed. Doxologia, Iași, 2016, pp. 194-198.]

Binecuvintează, părinte,

  1. Frați și părinți, să ne rugăm Preasfintei Treimi din toată inima, ca să slobozească inimile noastre din treimea cea prearea. Căci furtul și minciuna și jurământul prearea treime este și nesfârșită. Nici furtul fără minciună, nici minciuna nu poate sta fără jurământ. Căci așa le-a învățat pe ele maica lor rea ce le-a născut, curvia. Dacă, zice, sunteți cu adevărat fiicele mele, pe mine să mă imitați, pe maica mea, fiindcă altminteri cum ar mai fi și la noi valabil acel semănând sămânță după felul și asemănarea lor[1], și acel din sămânță de șarpe vor ieși pui de vipere[2], și acel nu poate pomul cel rău să facă roade bune[3]. Căci orice fel de răutate se naște și apare din maica mea, lăcomia pântecelui, și din mine, curvia. Pentru aceea vă învăț și pe voi, fiicele mele cele întâi născute, furtul, minciuna, laolaltă cu jurământul strâmb, să vă nevoiți[4], potrivit cu numele voastre și petrecerea voastră și făptuirea voastră, prin asemenea numiri ale voastre, să-i întunecați împreună pe oamenii care în chip nenorocit se încred vouă, pentru ca, devenind stăpâni peste cât mai mulți mireni și călugări, să aduceți mulți slujitori mistagogului vostru și să fiți lăudate de el după vrednicie ca părtașe ale lui, fiindcă este mincinos și el, și tatăl lui[5], și când minciuna vorbește din ale sale vorbește și adevăr în gura lui nu este. Dumnezeu fiind Adevărul și adevărul iubindu-l și învățând adevărul, zice: Fiecare să grăiască adevărul către aproapele lui și judecați judecată dreaptă și jurământul mincinos să nu-l iubiți, fiindcă Eu pe toate acestea le-am urât[6], zice Domnul Atotțiitorul. Căci cum nu ar urî minciuna pe bună dreptate, Cel ce prin fire este Adevărul? Cum nu s-ar scârbi de nedreptate Cel ce judecă cu dreptate tot pământul[7]? Sau cum ar primi jurământul dacă El l-a împiedicat și odinioară, și acum? Ați auzit – zice – că s-a zis celor de demult: „să nu juri strâmb, ci să ții înaintea Domnului jurămintele tale”. Eu însă vă spun vouă Să nu vă jurați deloc, nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este așternut picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, că este cetate a marelui Împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poți face nici un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da și ceea ce este nu, nu, iar ce este mai mult decât aceasta de la cel rău este[8].
  2. Vezi iubite, cum din toate părțile a desființat jurământul, încât să nu te juri nici pe cer, nici pe pământ ca tron și așternut picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, ca cetate a Împăratului Dumnezeu, nici pe propriul cap, întrucât capul fiecărui om credincios este Hristos?[9] Dar ceea ce este mai jalnic decât toate și mai de neiertat aceasta este, că oamenii adeseori se jură și pentru lucruri mincinoase și de nimic, și cei care au fost cu totul opriți să se jure și pentru adevăr, se jură și pentru o minciună ca spre o mai mare lepădare a dumnezeieștii porunci, fiindcă cele ce sunt mai mult decât „da” și „nu” sunt de la cel rău.
  3. Furtul și minciuna și jurământul sunt avocații iubirii de argint care este rădăcina tuturor relelor[10], înșelarea muritorilor, nimicitoarea bunătăților, pricina războaielor, urâtoarea săracilor, ca unii ce sunt urâți adeseori pentru sărăcie, soața celor bogați, prietena neguțătorilor, atacul pe mare, lupta celor mai mulți, înșelarea monahilor, sârguința mai marilor, slava împăraților, răzvrătirea neamurilor, înfruntarea pe mare, nesiguranța războaielor, pricina sângiurilor, dătătoarea primejdiilor, prietena zgârciților, cea care nu-i mai cunoaște pe prietenii și rudele sărace, lepra lui Ghiezi[11] și spânzurarea lui Iuda, pricina tulburărilor, a doua închinare la idoli, cum a zis Scriptura, din pricina căreia se agită și se cutremură toată firea laolaltă a conducătorilor și a celor conduși[12], unii pentru a aduna, iar alții pentru a da. De aici sunt toate neregulile vieții și tulburările, de aici crudele insulte și disprețuirile, închisorile și plângerile și vaietele. De aici ucideri și trădări împotriva lui Hristos, Iuda și iudeii. Și pe cine altul va cruța patima care L-a trădat și omorât pe Hristos?
  4. Dar să ne amintim pe scurt ce a adus și lui Ghiezi voia cea iubitoare de arginți. Și s-a întors – zice – Neeman la Elisei, el cu toți cei ce-l însoțeau și, venind, a stat înaintea lui și a zis: „Iată am cunoscut că în tot pământul nu este Dumnezeu decât numai în Israel! Deci ia un dar de la robul tău.” Și a zis Elisei: „Viu este Domnul înaintea Căruia am stat, dacă voi primi. Acela însă îl silea să primească, dar el n-a vrut[13]. Și a zis Ghiezi, sluga lui Elisei: „Iată a cruțat Domnul pe Neeman să nu ia din mâna lui din cele ce a adus. Viu este Domnul, dacă nu voi alerga în urma lui și nu voi lua ceva de la el.” Și a alergat Ghiezi în urma lui Neeman... Și a zis Neeman: „Ia doi talanți de argint în doi saci și două rânduri de haine.”[14] Și a zis către el Elisei: „De unde vii, Ghiezi?” Și a zis Ghiezi: „Robul tău n-a fost nicăieri”[15] Și a zis Elisei: „Au doară inima mea n-a mers împreună cu tine și nu știu când s-a întors bărbatul din căruță întru întâmpinarea ta?” „Și acum ai luat argintul și împreună cu el ai luat și veșmintele și vei lua cu el grădini și  măslini, vii, oi și boi și robi și roabe. Și lepra lui Neeman se va lipi de tine și de sămânța ta în veac”. Și a ieșit de la fața lui alb de lepră ca zăpada[16]. Acestea cartea a IV-a Regilor le-a  povestit pentru siguranța noastră. Dar nu oricine este lipsit de arginți este neapărat și neiubitor de arginți, nici cel ce are este numaidecât iubitor de argint. Avea Iov și nu era iubitor de argint. Nu avea Iuda și dorea să aibă și era iubitor de argint și fura adeseori cele ale săracilor din pungă și zicea iudeilor[17]: Ce voiți să-mi dați și eu Îl voi da în mâinile voastre?[18] Căci iubitorul de argint se întristează neavând argintul, iar dacă are, iarăși se întristează, pentru că nu are mai mult, iar cel ce nu este iubitor de argint, și dacă are, și dacă nu are, nici nu se bucură, nici nu se întristează, fiindcă și când are, are bine și cum îi place lui Dumnezeu, și când nu are, petrece bine și mulțumește lui Dumnezeu. Căci chiar dacă este lipsit, chiar dacă este gol, mulțumește și se socotește fericit prin răbdare pentru cuvântul acela: fericiți cei săraci, că a lor este Împărăția cerurilor[19], pe care fie ca noi toți să o dobândim, cu harul și cu iubirea de oameni ale lui Dumnezeu Cuvântul. Amin.

 

Sf. Grigorie Palama, Decalogul poruncilor după Hristos

[Traducerea de Laura Enache după PG 150, 1089-1101, publicată în revista Teologie și Viață, nr. 1-6, ianuarie-iunie, 2003, pp. 263-269. Textul integral se poate găsi și AICI ]
Porunca a III-a: Nu lua numele Domnului Dumnezeului tău în deşert [Iș 20, 7; Dt 5, 11]

Nu lua numele Domnului Dumnezeului tău în deşert [Iș 20, 7; Dt 5, 11] din cauza celor pă­mânteşti, sau de frica oamenilor, sau de ruşine, sau din pricina câştigului personal sau jurând strâmb. Căci jurământul strâmb este tăgăduirea lui Dumnezeu. Pentru această pricină, să nu te juri deloc, ci să fugi cu totul de orice jurământ, fiindcă prin jurământ vine călcarea lui şi îndepărtarea de Dumnezeu şi socotirea ta cu cei fără de lege. Prin urmare, adeverindu-te în toate cuvintele tale, vei depune cel mai îndreptăţit jurământ. Iar de se va întâmpla oarecând să te lepezi pe tine însuţi după ce ai jurat, ceea ce este unul din cele mai detestabile lucruri şi dacă cele ce ai făgăduit sunt conforme cu poruncile lui Dumnezeu, atunci vei căuta a plini „jurământul” după lege. Altminteri, tu însuţi îţi vei cere osândă, fiindcă ai jurat deplin; atunci prin milosârdie, prin rugăciuni şi plâns şi prin reaua pătimire a trupului, să-L îmblânzeşti pe Hristos, Care a zis „să nu juri” [Mt 5, 34]. Iar dacă, dimpotrivă, ai jurat pentru ceva dintre cele care sunt  contra poruncilor, ia seama ca nu cumva, prin împlinirea jurământului, să săvârşeşti vreo fărădelege şi să fii socotit astfel dimpreună cu Irod, ucigaşul proorocului înaintemergător [Mt 14, 7-12]. În acest caz, tu calcă acel jurământ al fărădelegii, făgăduind ţie însuţi să nu mai juri vreodată, rugându-te ca Dumnezeu să-ţi fie iarăşi milostiv şi folosind sârguinţa cea cu multe lacrimi, pentru îndreptările pe care le-a făgăduit mai înainte.

 

[1] Fc. 1, 11-12.

[2] Is. 14, 29.

[3] Mt. 7, 18.

[4] Limbajul și termenii folosiți pentru a descrie acțiunile fiecărei patimi imită în chip de batjocură limbajul și termenii călugărești corespunzători. Sunt folosiți termeni precum ἐξάσκησις, πράξις cu intenția vădită de a imita limbajul călugăresc, ba chiar sunt folosite și citate din Scriptură puse în gura personajelor-patimi.

[5] Cf. In 8, 44.

[6] Zah. 8, 16-17.

[7] Ps. 118, 163.

[8] Mt. 5, 33-37.

[9] Mt. 5, 34-36.

[10] I Tim. 6, 10.

[11] IV Rg. 5, 27. Vezi Sfântul Nil, Despre cele opt gânduri ale răutății, PG 79, 1452A.

[12] I Mac. 1, 29.

[13] IV Rg. 5, 15-16.

[14] IV Rg. 5, 20-21.

[15] IV Rg. 5, 23.

[16] IV Rg. 5, 15-16; IV Rg. 5, 20; 21; IV Rg. 5, 23; IV Rg. 5, 25-27.

[17] Cf. In 12, 6.

[18] Mt. 26, 15.

[19] Mt. 5, 3.

A se vedea mai multe despre jurământ în articolul lui Georgios Mantzaridis de saitul nostru. 

 

 

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular

You must have Javascript enabled to use this form.