Cuvântul 37 al Colecției I

Sf. Macarie Egipteanul: Împărtășirea de har este pe măsura credinței

19 Ianuarie / Teologie

Pe măsura credinței este și împărtășirea cu harul. Zapisul lui Adam a fost neascultarea

(Cuvântul 37, Colecția I)

  1. Domnul când zice fie ție după cum ai crezut[1] nu înseamnă că atunci când a zis numai atunci a dat, ci de la întemeierea lumii și până la sfârșitul veacului face bine fiecăruia după credința lui și, potrivit cu facerea de bine, pune la încercare. Fiindcă acoperă cu mari binefaceri pe cei ce au crezut mult, și cu puține binefaceri pe cei ce au crezut puțin, și punerea la încercare este tot pe măsură. Dar nu ispitește pe nimeni, ci pregătește înaintarea fiecăruia și dă pe măsura binefacerii. Dar numim binefacere cunoștința lui Dumnezeu cea duhovnicească, cea unită cu harul și despre încercare vom vorbi în parte.
  2. Pe Noe l-a acoperit de binefaceri prin descoperiri, dar l-a încercat prin lungimea timpului în construcția arcei. Pe Avraam prin jertfirea fiului lui, pe Lot prin peregrinarea la sodomiteni, pe Iosif prin egipteancă, pe popor prin pustie, pe Moise prin cârtire, pe David prin Saul la vremea cuvenită prin lucrurile potrivite. Iar la binefaceri El Însuși contribuia. La fel și în ceea ce privește cele de acum, la fel și în ceea ce privește cele de la început, după măsura credinței[2] este împărtășirea harului și după împărtășire, încercarea.
  3. Fie ție după cum ai crezut[3] cuvântului lui Dumnezeu. Despre ce? Despre puterea Lui, că El este Sfetnicul cel fără de început al Tatălui, înțelepciunea cea atotputernică, Dumnezeu din Dumnezeu, fără de prihană, fără de schimbare, necuprins, neschimbat în dreptate, în cunoștință atotvăzător, în putere, nebiruit,  nedescoperit în toată vremea și în cunoștință și în orice lucru, pe toate supunându-le prin dreaptă credință și prin aceasta iarăși supunându-le pe toate omului, pentru ca și noi să I ne supunem înmulțit prin toate. Cel ce ne-a dăruit nouă cunoștința dreptei credințe, căreia toate se supun[4], ne-a adăugat pricepere, prin care cunoaștem că trebuie să săvârșim toată lucrarea noastră după scopul dreptei credințe.
  4. Dar fiindcă omul a uitat-o pe aceasta, de aceea, Însuși venind, a împlinit pentru noi toată lipsa dreptei credințe, ca să răstoarne pe cel potrivnic. De aceea vine în felurite chipuri, uneori prin foc, alteori prin nori, prin chipuri, prin minuni, prin prooroci, apoi întrupându-Se din Fecioară, prin creștere, prin rea pătimire, prin ocări, apoi prin moarte și Înviere și Înălțare. Toate le face pe potriva timpurilor și pentru a Se potrivi oamenilor. Și iarăși și acum lucrează prin Duhul Lui în cei credincioși, prin conștiință, prin fire, și prin înțeleptele minuni îi convinge pe cei ce ascultă și prin taine pe cei smeriți, dar în general, prin propria moarte pe toți cei care au murit în păcat îi înviază.
  5. Când așadar vei auzi că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, înțelege Dumnezeu din Dumnezeu născut, nu făcut, fără de timp și fără interval după firea nezidită a Celui ce L-a născut, care nu este înțeleasă de nimeni în mod cuprinzător, dar parțial prin har gândită și arătată în chip cuvenit lui Dumnezeu. Dar prin venirea Lui în trup, arată în Sine toate fiilor Duhului. Căci întru El locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii[5]. În El se văd dumnezeirea, puterea, Tatăl, Fiul, Sfântul Duh, omul curat, supunerea, dreapta credință, asemenea și răbdarea, izbăvirea, făptura roabă, arătând vechea fire, dar despărțindu-Se de toate cele contra firii, ține toate cu cuvântul puterii Lui[6].
  6. Diavolul avea în puterea sa pe om și ținând zapisul neascultării, se mândrea ca unul care stăpânea chipul cel stăpânesc, îndrăznind și zicând că chiar dacă Dumnezeu ar vrea să-l izbăvească pe el, va fi împiedicat de dreptatea Lui, neștiind că atotputernic este Dumnezeu, putând să păzească și dreptatea și pe om să-l izbăvească, ceea ce a și făcut plătind pentru noi toată datoria. Mai întâi, prin propria ascultare, a rupt zapisul neascultării, apoi prin dreapta credință a desființat reaua credință. Noi vrednici eram de moarte, dar El pentru noi a murit. Noi și pe alții i-am pierdut, dar El pe toți i-a mântuit. O, minuni ale Stăpânului! Putând pe toate să le ierte prin cuvânt, nu a făcut aceasta, ci mai întâi rabdă învinuirile cele ale noastre și cu fapta nimicește păcatul, pentru ca și adevărul să-l restaureze și mila să se arate în El Însuși, precum zice: Mila și adevărul Lui cine le va căuta[7]?
  7. Dar va spune cineva: „Dacă păcatele tuturor le-a împăcat întru Sine, cine mai este pedepsit?” Am spus mai înainte: Fie ție după cum ai crezut[8]. Este limpede că cei necredincioși după măsura necredinței lor se vor pedepsi. Dar poruncile deosebesc pe credincios și pe necredincios. Căci mulți părem să credem, nefăcând deloc poruncile și pentru aceea suntem mustrați înălțându-ne în cuvânt cu credința, dar în faptă arătând necredință.
  8. Să ne rugăm, așadar, fraților, cu fapta și cuvântul să facem poruncile Domnului, atât cât ne este cu putință, cu credință și încredințare desăvârșită, că Lui I se cuvine slava și cinstea în veci, Amin.

[Sf. Macarie Egipteanul, Cuvinte ascetice și epistole, vol.II, trad. L. Enache, edițe de Pr. D. Bahrim, Ed. Doxologia, 2017, pp. 143-145]

 

[1] Cf. Mt. 8, 13.

[2] Rom. 12, 6.

[3] Cf. Mt. 8, 13.

[4] Cf. 1 Cor. 15, 27.

[5] Col. 2, 9; 1, 19.

[6] Evr. 1, 3.

[7] Ps. 60, 8.

[8] Cf. Mt. 8, 13.

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular

You must have Javascript enabled to use this form.