Articole

Canon de rugăciune la Sfântul Ioan Botezătorul,

facere a monahului Ioan, cel supranumit Mavropous, care recent a fost arhiepiscop al Evhaitelor, al cărui nume este pus în acrostih la cântarea a noua

Glasul 1

Canonul 1 al cărui acrostih este acesta

Întâia cântare aduc Înaintemergătorului, a lui Ioan

În această zi, a celui între sfinți părintele nostru Trifilie, Episcopul Lefkosiei

A stat Trifilie aproape de Cel Preaînalt

Văzând lumina soarelui celui în trei fețe.

În cea de-a 14-a zi, strălucita Treime, care pe toate le cârmuiește,

A luat la înălțime inima înfloritoare a lui Trifilie.

Sf. Macarie Egipteanul, Cuvântul al 35-lea (Colecția I)

Sufletul curat Îl poate vedea pe Dumnezeu atât cât îi este cu putință. Iar sufletul care nu este curat în întuneric umblă

Pr. Gheorghe Florovsky: Adevărata Biserică și ecumenismul

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului

Omilia a 5-a,

rostită  la  Bunăvestirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

În acest an, programul liturgic prilejuit de sărbătoarea hramului a debutat duminică seară cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată la paraclisul Seminarului Teologic Ortodox din Iaşi de un sobor, sub protia părintelui arhimandrit Dosoftei Șcheul, Mare Ecleziarh la Catedrala mitropolitană din Iași. Răspunsurile la cele două strane au fost date de elevii seminarişti, conduși de către diac. prof. Mihai Ursache și pr. prof. Iulian Zaltariov.

Canonul al 8-lea, al cărui acrostih este acesta:

Laud cu bucurie pe Nicolae prin a opta cântare a cuvintelor, robul Ioan

Glasul al 8-lea

Cântarea 1

Irmosul:

«Pe Faraon cel ce se purta în căruţă l-a afundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel cel ce fugea, mergătorul cel pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu».

Sf. Nicodim Aghioritul

Canonul al 3-lea la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului[1],

al căruia acrostih:

Cânt a treia cântare Fecioarei. A lui Nicodim.

Glasul al 3-lea

Evanghelia după Luca 16, 19-31

Părintele Nicolae Steinhardt începe Jurnalul Fericirii cu un testament de o mare gravitate, oferind trei soluţii pentru izbăvirea din orice sistem concentraţionar, totalitar. Ne avertizează însă că sunt soluţii omeneşti, accesibile oricui, şi nu mistice. Lecturarea lor dovedeşte însă că cel ce le îmbrăţişează trebuie să-şi biruiască limitele autoconservării şi să se avânte în eroism, apropiindu-se, în mod evident, de pragul sfinţeniei.