Articole

Care sunt păcatele cu știință și care sunt cele cu neștiință și care dintre ele sunt mai grele?

1. Păcatele cu știință sunt cele pentru care te mustră conștiința că ai făcut rău, iar păcatele cu neștiință sunt toate acele lucruri pe care tu socotești că le-ai făcut bine, ele fiind rele.

Pomul raiului și pizma diavolului,

cuvintele șarpelui și înșelarea femeii

la uitarea poruncii Domnului m-au dus

și călcând porunca, pe drept am fost osândit.

Spini și mărăcini mi-a răsărit pământul.

Și condamnat fiind, m-am depărtat de Dumnezeu, de-a Raiului grădină

și rob am fost dus în țară străină.

Am dezbrăcat veșmântul cel dumnezeiesc și nestricăcios

și-am îmbrăcat în loc tunici de piele,

și sunt condamnat acum să trăiesc lucrând cu trudă,

și în pământ să mă întorc din care am și fost luat mai înainte.

Extras din raportul întocmit de canonistul Theodoros Yiankou (membru al secretariatului Sfântului și Marelui Sinod,reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului) și prezentat în plenul Sinodului din Creta (2016) de Preafericitul Teofil, Patriarhul Ierusalimului

        „Doamne, când Te-am văzut...”

Sf. Neofit Zăvorâtul: Contemplație a Celei de a doua veniri și a Înfricoșătoarei Judecăți

Despre a doua venire a lui Hristos și din cele ce au zis profeții despre ea și dumnezeiasca Evanghelie

Un recurs la normalitate. Ce (mai) înseamnă a scrie o Dogmatică

 „Dogmaticianul ortodox trebuie să urmeze întru totul adevărurile dogmatice și să nu uite că și cu Sfinții se comunică prin rugăciune, post și priveghere.”

(Sf. Iustin Popovici)             

Ca fiu, nu am iubit cu-adevărat pe Tatăl meu, Hristoase,

ca simbriaș primind simbria, nu m-am supus cu credință,

ca rob recunoscător Ție, de frica pedepselor nu Ți-am slujit.

Cu ce ochi, dar, voi privi la Tine?

Sf. Ioan Mavropous, Canonul al 3-lea la Mântuitorul Hristos, cântarea a 9-a[1]

„Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta

 şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău...”(Luca 15, 21)

Iubiții mei, dorința de a lupta este o harismă a Bisericii, dar ea nu se dă tuturor. Harismele le primesc cei curați la suflet. Să ne fie rușine să facem pe luptătorul câtă vreme suntem îngreuiați de felurite patimi! Luptele pentru credință îndeosebi trebuie duse cu smerenie, cu dragoste și cu îmbogățirea cunoașterii teologice.

            Relativismul contemporan predominant în Europa nu putea decât să urmeze arianismul, de vreme ce relativismul metafizic a dat naștere și celui moral. Nu există nimic absolut, nimic mai presus de lume, nici în lume, nici în jurul lumii sau omului. Dar de acest relativism mai nou, precum și de vechiul arianism ne salvează numai credința în Dumnezeu-omenitatea Mântuitorului, în deoființimea Lui cu Dumnezeu Tatăl. Ne salvează mai precis minunatul adevăr: deoființimea.